Istoria rafinăriei Crișana sau Petrolsub din Suplacu de Barcău, de la unitate regională cu rol strategic la faliment

Venirea la putere a regimului comunist a însemnat o dezvoltare accelerată a industriei petrolifere, atât în ceea ce privește extracția, dar mai ales pentru activitățile de rafinare și petrochimie. Anii ’50-’60 au marcat startul unei perioade de extindere.

Una dintre capacitățile de rafinare care au apărut în acea perioadă este rafinăria Crișana, cunoscută și drept Petrolsub, gândită ca o unitate regională. Aceasta este una dintre capacitățile încă funcționale în 1990. Astăzi, rafinăria este oprită, iar viitorul este incert. Ce urmează pentru rafinăria Crișana?

Începuturi

Rafinăria Crișana a fost pusă în funcție în 1969, în nord-vestul României, mai exact în județul Bihor, la granița dintre comuna Balc și Suplacu de Barcău. A apărut în perioada cunoscută drept „anii construcției socialiste”, atunci când în zonă au apărut centrala electrică și de termoficare ^[1], fabrica de mobilă, fabrica de zahăr sau fabrica de produse lactate.

Capacitatea inițială de prelucrare a rafinăriei a fost de 300.000 de tone pe an, în contextul în care unitatea a fost gândită ca o rafinăria regională, construită în primul rând pentru a acoperi zăcământul de la Suplac.

Crișana nu a fost menită să se ridice la nivelul rafinăriilor din Prahova, dar avea un rol strategic. De-a lungul timpului, capacitatea instalată a ajuns până la 450.000 de tone pe an, în timp ce capacitatea operațională s-a ridicat până la 400.000 de tone pe an.

Rafinăria producea o gamă diversificată de produse petroliere, precum lichid ușor, motorină, bitum și păcură pentru asfalt. Era numită adesea „Fabrica de aur negru”^[2] în regiune.

După Revoluție

După Revoluție, rafinăria Crișana a fost transformată în societate pe acțiuni ^[3] și a devenit Petrolsub. A fost una dintre cele zece rafinării încă funcționale în 1990, în categoria rafinăriilor mici, alături de Astra ^[4], Vega ^[5], Steaua Română ^[6] sau Dărmănești ^[7]. Acestea reprezentau cumulat circa 15% din capacitatea totală la nivel național.

De cealaltă parte, 85% din capacitate ^[8] era acoperită de rafinării mari, precum Petrobrazi Ploiești ^[9], Arpechim Pitești ^[10], Petromidia ^[11], Petrotel ^[12] sau RAFO Onești. Pentru fiecare dintre acestea, contactul cu capitalismul primilor ani de după Revoluție a avut un efect diferit, iar astăzi mai sunt funcționale doar 4 din cele 10 rafinării.

În 1995, rafinăria a fost privatizată ^[13], pachetul majoritar de acțiuni a fost preluat de Euro Trading Chemicals, iar banii au fost plătiți prin Banca Columna. Petrolsub a fost listată pe RADSAQ sub simbolul PSUB ^[14] în februarie 1997, iar în mai 1998 a realizat transferul pe BVB sub simbolul PTS ^[15].

În 1999, Eurotrading Chemicals a transferat o mare parte din acțiunile Petrolsub către Eurohouse 2000 și Fertinvest Holding. Eurohouse 2000 făcea parte din grupul EuroColumna.

În acești ani, rafinăria a acumulat datorii, iar Petrom a încercat de mai multe ori să sisteze furnizarea de petrol către Petrolsub. În 2001, conducerea Petrom a invocat o datorie de 426 de miliarde de lei, reprezentând contravaloarea petrolului furnizat rafinăriei, moment în care a oprit furnizarea ^[16].

Tot în 2001, acționarii Petrolsub au semnat un protocol care prevedea ca Petrom să administreze rafinăria pe o perioadă de trei ani, timp în care să-și recupereze datoriile și penalitățile. După șase luni de inactivitate ^[17], rafinăria a început să fie din nou administrată cu țiței.

Petrom a administrat rafinăria până în 2005, când acordul s-a încheiat, iar Petrolsub a intrat în insolvență ^[18], sub presiunea datoriilor. În 2005 au fost retrase de la tranzacționare acțiunile companiei. În acea perioadă, printre acționari, se afla și politicianul Vasile Blaga ^[19].

În 2007, Petrolsub a fost declarată în faliment, iar activele au fost scoase la vânzare de lichidator. Costurile pentru repornirea rafinăriei erau estimate atunci la sub 200.000 de euro.^[20] La momentul falimentului, rafinăria avea peste 80 de creditori, totalul creanțelor fiind de 123 milioane de lei. Petrom era principalul creditor.

Un viitor incert

Lichidatorul a încercat inițial să vândă rafinăria prin negociere directă, la un preț de circa 20 de milioane de euro. Au fost interesați opt investitori, dar niciunul nu a vrut să ofere această sumă. Printre aceștia, MOL din Ungaria, Lotos Asfalt din Polonia, dar și nume precum Oscar Downstream sau Remat Arad.

Rafinăria Petrolsub a fost vândută în 2008, către firma Ecodiesel din Oradea, la un preț de aproape 15 milioane de euro. În spatele Ecodiesel se aflau Călin Adrian Balaj și Katalin Merai, alături de italianul Antonino Papalia. Noul proprietar ^[21] și-a asumat un plan de investiții pentru a reporni rafinăria și spunea că va face angajări.

În 2010, rafinăria Petrolsub și-a reluat producția ^[22], după ce a fost oprită timp de cinci ani. Acționarii anunțat că au investit circa 20 de milioane de euro într-un program de modernizare în cadrul căruia ar fi fost ecologizate toate perimetrele, au fost curățate depozitele de materii prime și s-au eliminat toate scurgerile de țiței de pe platformele interioare.

Odată cu reluarea producției, la rafinărie lucrau 190 de muncitori, iar unitatea prelucra 800 de tone de țiței pe zi, având ca țintă să ajungă până la capacitatea maximă proiectată, adică 1.600 de tone pe zi. Totuși, Ecodiesel atrăgea atenția ^[23] că Petrom refuza în continuare să furnizeze țiței, ceea ce împinge compania spre soluții mai scumpe.

La un an după ce repornire, rafinăria s-a oprit din nou, din cauza lipsei materiei prime. Majoritatea angajaților au fost trimiși în șomaj ^[24]. Din 2012 instalațiile au fost oprite definitiv, iar în anii următori lichidatorii au ajuns din nou să caute cumpărători ^[25] pentru rafinăria Crișana. În 2023, activele rafinăriei Crișana încă se aflau la vânzare.

Articol publicat în decembrie 2025.

💡 ENERGIA ROMÂNIEI este un proiect editorial BusinessPedia, realizat cu sprijinul grupului E-INFRA, prin care documentăm istoriile, evenimentele și subiectele care definesc trecutul, prezentul și perspectivele de viitor ale sistemului energetic din România.

[1] https://bibliotecibihorene.blogspot.com/2014/12/industrializare-si-demografie-in.html

[2] https://reporterpursisimplu.ro/rafinaria-crisana-candva-o-bijuterie-a-industriei-petroliere-romanesti/

[3] https://www.cotidianul.ro/radiografia-unui-sector-care-s-a-diluat-in-25-de-ani/

[4] https://businesspedia.ro/articole/istoria-rafinariei-astra-romana-de-la-etalonul-industriei-in-perioada-interbelica-la-o-insolventa-fara-sfarsit/

[5] https://businesspedia.ro/articole/istoria-rafinariei-vega-care-a-supravietuit-ambelor-razboaie-mondiale-si-multiplelor-transformari-economice/

[6] https://businesspedia.ro/articole/istoria-rafinariei-steaua-romana-care-a-supravietuit-razboaielor-dar-nu-si-a-mai-gasit-directia-in-piata-libera/

[7] https://businesspedia.ro/articole/istoria-rafinariei-darmanesti-de-la-dezvoltare-strategica-la-faliment/

[8] https://adevarul.ro/stiri-locale/ploiesti/romania-taramul-aurului-negru-prima-rafinarie-1621417.html

[9] https://businesspedia.ro/articole/istoria-rafinariei-petrobrazi-de-la-reactia-capitalului-romanesc-in-secolul-xx-la-combustibil-pentru-economia-verde/

[10] https://businesspedia.ro/articole/istoria-combinatului-arpechim-de-la-pilon-de-baza-al-sistemului-energetic-la-inchiderea-definitiva/

[11] https://businesspedia.ro/articole/istoria-rafinariei-petromidia-deschisa-intre-primele-crize-ale-petrolului-privatizata-si-adusa-la-productii-record-in-istoria-recenta/

[12] https://businesspedia.ro/articole/istoria-rafinariei-petrotel-din-ploiesti-de-la-investitie-americana-la-proprietate-ruseasca/