Istoria rafinăriei Steaua Română, care a supraviețuit războaielor, dar nu și-a mai găsit direcția în piața liberă

Astăzi în România mai funcționează doar patru rafinării din ceea ce s-a conturat într-o anumită etapă a istoriei țării drept o prezență importantă pe harta timpurie a industriei petroliere, atât la nivel de extracție, cât și la nivel de rafinare.

Dincolo de Petrobrazi, Petromidia, Petrotel și Vega, istoria petrolului mai cuprinde o serie de povești despre rafinării care au trăit mai bine de un secol. Una dintre acestea este rafinăria Steaua Română, care a trecut prin războaie, bombardamente, naționalizare și privatizare înainte de a se închide la două decenii după Revoluție.

Începuturi

Istoria rafinăriei Steaua Română începe în 1895, același an în care Legea Minelor ^[1] din 1895 a declanșat un val de investiții străine în societățile românești din industria petrolieră. La acea vreme exista „Societatea română pentru industria și comerțul petrolului”, controlată de un grup român și de firma vieneză „Offenheim und Singer”.

Firma austriacă a trecut prin dificultăți financiare și a cedat participația la societate către „Banca ungară pentru comerț și industrie” din Budapesta. Noul investitor a creat societatea Steaua Română în 1895, cu un capital inițial ^[2] de 2,4 milioane lei aur. Pe lângă capitalul maghiar și-a făcut loc capital austriac și britanic.

Până în 1897, societatea a cumpărat suprafețe importante de terenuri petrolifere în regiunea Câmpina. Tot în 1897 a fost instalată și inaugurată Steaua Română ca o rafinărie modernă, care se întindea pe o suprafață de 13,5 ha.

Rafinăria Steaua Română a distilat aproximativ 30.000 de tone de țiței în primul an de funcționare, iar după doi ani de funcționare a ajuns la o capacitate de distilare ^[3] de 95.000 de tone pe an. Treptat, capitalul britanic din Steaua Română a fost înlocuit de capital german.

În 1903, Steaua Română trece prin dificultăți, după ce banca ungară a intrat în faliment. Grupul german Deutsche Bank profită de ocazie și preia participația maghiarilor și pe cea a austriecilor. În 1908, guvernul a încercat să impună prețuri maxime la vânzarea produselor petroliere la ieșirea din rafinărie, dar cele mai mari rafinării, inclusiv Steaua Română, au înființat societatea Distribuția, pentru a ocoli această măsură.

În următorii ani industria petroliferă din România s-a dezvoltat, iar în 1913 se situa pe locul cinci la nivel global printre țările petrolifere. Dacă în anul 1900 producția petroliferă era de sub 250.000 de tone, în 1915 a ajuns deja ^[4] la aproape 1,6 milioane de tone pe an.

Războaie și schimbări de regim

În contextul Primului Război Mondial, armata română ordonă distrugerea regiunii petrolifere din Muntenia în timp ce se afla în retragere în fața trupelor germane. Nemții trec la refacerea capacităților de producție și export pentru a alimenta mașinăria de război și redeschid rafinăria Steaua Română în 1917.

Odată cu sfârșitul războiului, capitalul german pierde teren, iar Steaua Română este pusă sub sechestru în 1920. Au apărut presiuni din partea francezilor și a englezilor care își doreau să împarte societățile între Aliați. În urma negocierilor, românii preiau majoritatea acțiunilor, în timp ce restul ajung la francezi și englezi.

Istoria rafinăriei Steaua Română. Schelă de exploatare la Moinești — **Schelă de exploatare Steaua Română la Moinești. sursa: Primăria Moinești**

Englezii au preluat partea lor prin societatea Anglo Persian Oil Co. Ltd., viitoarea British Petroleum ^[5]. O participație importantă a fost preluată de societatea Creditul Minier, înființată de liberali după război ca reacție a capitalului românesc ^[6] la extinderea capitalului străin din acest sector.

În 1924 a apărut o nouă variantă pentru Legea Minelor, care prevedea ca minim 55-60% din capitalul societăților mixte să fie capital românesc. În 1925, Steaua Română întocmește un acord cu statul pentru a se conforma. Odată cu această mutare, societății îi sunt atribuite mai multe perimetre pentru exploatare.

Steaua Română ajunge la o producție record de 1,4 mil. tone de țiței pe an în anii următori, dar cota de piață a rafinăriei începe să scadă spre finalul perioadei interbelice, pe fondul concurenței.

După începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Steaua Română ajunge să reprezintă 10% din producția totală de țiței la nivel național în 1943, pe locul patru după Astra Română, Concordia și Româno-Americana.

Bombardamentele americane din 1943 distrug rafinăria Steaua Română în proporție de aproape 30%. Ulterior, bombardamentele succesive au distrus rafinăria și au scos-o din funcțiune. A fost nevoie de aproximativ patru ani pentru a fi refăcută cu o capacitate de producție anuală de până la 500.000 de tone.

În 1948, Rafinăria Steaua Română a fost naționalizată și a trecut mai întâi în subordinea societății „Petrolifere Muntenia” și apoi sub controlul „Sovrom-Trustul de Prelucrare”.^[7]

În următoarele decenii, organizarea economiei pe principii socialiste ^[8] a dus la o specializare a rafinăriei în producția de uleiuri parafinoase și de parafină. În 1965 ^[9] a fost pusă în funcțiune o instalație de distilare în vid pentru fracțiuni de uleiuri parafinoase.

După Revoluție

La începutul anilor ’90, Steaua Română intră în tranziția la economia de piață ca una dintre cele 10 rafinării ale României – șase mari și patru mici, Câmpina fiind în categoria celor mici. Moștenise o infrastructură specializată pe uleiuri parafinoase și parafină, fiind singurul producător de parafină din țară, cu o capacitate nominală ^[10] de rafinare de circa 400.000 de tone de țiței pe an.

În prima parte a decadei, rafinăria funcționează în continuare sub control de stat, iar restructurarea vine odată cu programul de privatizare din sectorul petrolier. Procesul de privatizare pentru Steaua Română începe în jurul anului 1994.

Istoria rafinăriei Steaua Română după revoluție — **Rafinăria Steaua Română**

În paralel, începe pregătirea pentru listarea la bursă, în logica vremii: statul vinde un pachet majoritar unui investitor „strategic”, restul se dispersează între fonduri de investiții și mici acționari. În 1997, statul român vinde pachetul majoritar de acțiuni de 82,45% către firma Omnimpex Chemicals SRL, cu capital românesc.

În același an, acțiunile Rafinăriei Steaua Română intră la tranzacționare ^[11] la bursă, inițial pe piața RASDAQ, sub simbolul STRO. În anii 2000, pe lângă Omnimpex Chehmicals, în acționariat se regăseau SIF Muntenia ^[12] și persoane fizice.

Compania se lovește cu primele blocaje ^[13] în 2003, când a fost oprită temporar aprovizionarea cu țiței pentru că rafinăria nu plătea la termen. Au fost purtate negocieri și au fost semnate noi contracte de livrare, însă profitabilitatea scade.

Odată cu criza financiară, activitatea rafinăriei a fost suspendată în 2009^[14] și instalațiile au intrat în conservare până în 2010, când rafinăria și-a închis porțile ^[15] și a rămas doar cu câțiva angajați pentru pază și pentru conservarea utilajelor.

După închiderea producției, Steaua Română a intrat în insolvență în 2013. Doi ani mai târziu, în 2015, acțiunile STRO sunt retrase de la tranzacționare ^[16]. În 2020-2021, după ani de insolvență, Steaua Română intră în faliment și începe vânzarea activelor.

Firma TDR Energy SRL a preluat activele rafinăriei în 2020, inclusiv stadionul, iar la scurt timp a vândut ^[17] stadionul către firma Entire Real Estate Solutions, activă în dezvoltare imobiliară.

La finalul anului 2021, TDR ajunge la un acord pentru vânzarea platformei industriale către Soceram, într-o tranzacție de 5 mil. euro. Soceram va da platformei altă utilizare ^[18]. Firma a fost radiată în 2022.

Articol publicat în noiembrie 2025.

Citește și alte povești:

Centrala de la Iernut: de la premieră națională la cel mai așteptat proiect de investiții

Istoria combinatului Arpechim, de la pilon de bază al sistemului energetic la închiderea definitivă

Istoria hidrocentralei Tarnița-Lăpușești, un proiect care revine în mod recurent pe agenda României

Istoria rafinăriei Astra Română: de la etalonul industriei în perioada interbelică la o insolvență fără sfârșit

💡 ENERGIA ROMÂNIEI este un proiect editorial BusinessPedia, realizat cu sprijinul grupului E-INFRA, prin care documentăm istoriile, evenimentele și subiectele care definesc trecutul, prezentul și perspectivele de viitor ale sistemului energetic din România.