Destinul satelor săsești din Transilvania: conservare, modernizare sau dispariție? Țiglă, tablă sau iarbă?

Satele săsești nu mor la fel. Unele sunt amenințate de dispariție, altele își pierd identitatea odată cu modernizarea, iar la mijloc sunt câteva excepții în care clădirile și-au păstrat forma originală sau au fost restaurate corect.

Aceasta este una dintre principalele concluzii din studiul „Țiglă, tablă, iarbă”, dezvoltat de Viscri 9, care servește drept primul recensământ al acoperișurilor din satele săsești din Transilvania realizat prin teledetecție cu ajutorul datelor geospațiale disponibile public.

Analiza a identificat peste 375.000 de construcții, urmărind trei indicatori vizibili ai transformării patrimoniului rural: clădiri cu acoperiș din țiglă, clădiri cu acoperiș din tablă și clădiri fără acoperiș, acoperite de iarbă.

Concluzia surprinzătoare a cercetării este aceea că satele izolate, mai sărace, își păstrează arhitectura aproape intactă, în timp ce în satele din jurul orașelor țigla dispare, fiind înlocuită de tablă.

Țiglă, tablă, iarbă

În secolele XII-XIII, coloniștii germani au ridicat sute de sate săsești între Brașov și Sebeș. Comunitatea a plecat în anii ’90, iar acum încep să plece și satele, după cum notează Bogdan Jung Pencea, fost jurnalist mutat din București la Viscri în 2016 și inițiatorul proiectului Viscri 9.

Pentru că lipsește o evidență publică a stării lor de conservare, Pencea a folosit imagini din satelit și date publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Pentru clasificarea volumului mare de imagini, a fost utilizat un model asistat de inteligență artificială, antrenat să recunoască tipul de acoperiș al fiecărei construcții: aproape 2.800 de clădiri au fost evaluate una câte una de o persoană alături de AI, în runde succesive de validare.

În prima etapă a proiectului, Viscri 9 a analizat cele 27 de sate săsești cele mai căutate pe Wikipedia, pe lângă care autorul studiului a adăugat satul Dacia, de lângă Viscri, ca referință. Aici poate fi explorată varianta interactivă a proiectului.

Datele arată că, în toate cele 27 de sate incluse în prima etapă a proiectului, țigla rămâne materialul dominant al acoperișurilor, cele mai ridicate procente fiind identificate în Biertan (98,8%) și în Viscri (97,2%).

La polul opus, cinci dintre cele șase sate cu cea mai puțină țiglă – Feldioara (68%), Hărman (72%), Sânpetru (73%), Cristian (76%) și Hălchiu (78%) – stau în centura de navetă a Brașovului. Satele cele mai vii economic sunt exact cele care își pierd cel mai repede materia.

Cercetarea sugerează că, în localitățile situate în apropierea orașelor, unde există o presiune mai mare de renovare și dezvoltare, tabla este utilizată mai frecvent, în timp ce în satele mai izolate arhitectura tradițională se păstrează mai bine, fiind mai puțin afectată de modificări recente.

Mai există sate săsești, foarte valoroase din punctul de vedere al patrimoniului arhitectural și încă necunoscute de publicul larg, care, conform datelor preliminare, sunt încă nealterate de intervenții moderne.

În selecția publicată, cele șase localități care includ situri înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO – Biertan, Viscri, Saschiz, Câlnic, Valea Viilor și Prejmer – înregistrează, în medie, o proporție mai mare de acoperișuri din țiglă în comparație cu celelalte sate analizate.

„Chiar dacă statutul UNESCO reprezintă o recunoaștere internațională a valorii patrimoniului, protejarea efectivă a clădirilor depinde și de accesul proprietarilor la finanțare, materiale adecvate și specialiști în restaurare”, a declarat Bogdan Jung Pencea, inițiatorul proiectelor „Țiglă, tablă, iarbă” și Viscri 9, implicat în conservarea patrimoniului săsesc din Transilvania.

Statutul UNESCO rămâne totuși doar o confirmare a valorii arhitecturii, nu un mecanism de protecție în sine, iar constrângerile de renovare care îl însoțesc au stârnit, în unele zone ale țării, chiar curente de opinie împotriva includerii.

Cum protejăm identitatea satelor

Diferența de cost dintre renovarea unui acoperiș cu țiglă și montarea unui acoperiș din tablă reprezintă una dintre principalele dificultăți pentru proprietarii clădirilor tradiționale.

„Protejarea patrimoniului nu poate fi transferată exclusiv în responsabilitatea proprietarilor. Este nevoie de un mecanism simplu și accesibil prin care autoritățile cu atribuții în domeniu să poată finanța diferența dintre costul unui acoperiș tradițional din țiglă și o soluție mai ieftină, din tablă, iar programele de acest fel să fie corect bugetate și ușor de accesat”, a explicat Bogdan Jung Pencea.

Pierderea acoperișului accelerează degradarea unei clădiri și reduce șansele unei restaurări, deoarece costurile de renovare cresc semnificativ. Din acest motiv, identificarea din timp a clădirilor vulnerabile poate contribui la prioritizarea intervențiilor.

Autorul intenționează să reia analiza anual, pentru a documenta schimbările produse în fiecare localitate și pentru a identifica din timp zonele în care degradarea sau înlocuirea accelerată a elementelor tradiționale pun în pericol caracterul arhitectural al satelor.

Într-o etapă viitoare, proiectul va utiliza și imagini realizate cu drone, pentru a permite observarea clădirilor la o rezoluție mai bună și verificarea mai precisă a rezultatelor. Datele generate de acest proiect ar putea fi utilizate de administrațiile locale, instituțiile responsabile de protejarea patrimoniului, cercetători și organizații neguvernamentale pentru stabilirea priorităților de intervenție și urmărirea transformărilor în timp.

Concluzia cea mai importantă a studiului este că, deși în satele izolate se păstrează încă un număr semnificativ de clădiri neafectate de intervenții moderne, patrimoniul rural este amenințat de două forme distincte de degradare: pe de o parte, înlocuirea acoperișurilor tradiționale în localitățile aflate în proximitatea marilor orașe, iar pe de altă parte, pierderea completă a acoperișurilor în zonele afectate de abandon.

Mai gravă decât o renovare necorespunzătoare este însă degradarea provocată de lipsa acoperișului: cu cât o clădire rămâne mai mult timp neprotejată, cu atât costurile cresc, șansele unei restaurări scad, iar casa riscă să dispară, deoarece o clădire fără acoperiș nu se mai întoarce, după cum a explicat Bogdan Jung Pencea.

Articol publicat în august 2026.

Citește și:

O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948

Moara lui Assan, un salt industrial bazat pe energie și tehnologie

Poziția negustorimii în secolele XVIII-XIX: încă inferiori boierilor, chiar dacă acumulau mari bogății

Dâmbovița. Firul invizibil al economiei și o scurtă „istorie” a morilor bucureștene