Istoria rafinăriei Petrotel din Ploiești: de la investiție americană la proprietate rusească

România a început să se facă remarcată pe harta economică a lumii prin industria petrolieră la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, atât prin extracția țițeiului, cât și prin prelucrarea lui într-un număr tot mai mare de rafinării.

La contextul de dezvoltare a contribuit și Legea Minelor din 1895 ^[1], care a lăsat loc pentru investitorii străini în societățile românești din industria petrolieră. În scurt timp, aproape toate marile rafinării aveau acționari minoritari sau majoritari cu capital străin.

Începuturi

În 1903, consorțiul american Standard Oil of New Jersey au pus bazele unei firme de exploatare și comerț de petrol și au început să cumpere și să concesioneze terenuri petrolifere în bazinul Prahova și în Moldova.

În anul următor, în 1904, Standard Oil a înființat Societatea Româno-Americană, prin care a constituit Rafinăria Româno-Americană, în județul Prahova, lângă râul Teleajen. Moșia pe care a fost amplasată rafinăria avea o suprafață de 375 de hectare, iar contractul de vânzare-cumpărare pentru teren a fost semnat în ianuarie 1905.

istoria rafinăriei Petrotel, Ploiești. Rafinăria Româno-Americană — **Rafinăria Româno-Americană. sursa Lukoil**

Rafinăria a ajuns la o capacitate de prelucrare de 80.000 de tone de țiței pe an în 1906, iar în 1907 a crescut la 447.000 de tone de țiței pe an ^[2]. Treptat, Rafinăria Româno-Americană a devenit una dintre cele mai importante capacități din industria locală.

Primul Război Mondial a afectat puternic capacitatea rafinăriei, în special în contextul retragerii de la 1916. După război, Rafinăria Româno-Americană mai avea doar o capacitate de prelucrare de 57.000 de tone de țiței pe an la nivelul anului 1920.

O nouă etapă

Au început investițiile în reconstrucție și dezvoltare, iar până în 1926 rafinăria a ajuns la o capacitate de 520.000 de tone de țiței pe an, ceea ce o poziționa pe locul trei la nivel național. În aceeași perioadă, Standard Oil a introdus în România procedeul de cracare termică.

În 1928, capacitatea de prelucrare a rafinăriei a ajuns la 1 mil. tone pe an, înainte de a crește treptat până la 1,4 mil. tone pe an în 1938 ^[3]. Trebuie menționat că în perioada interbelică România a jonglat între inițiative legislative care au încercat să îngrădească accesul capitalului străin în sectorul petrolier și inițiative care au restabilit accesul investitorilor străini.

Când România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial de partea Germaniei, industria petrolieră a fost orientată spre sprijinul aparatului de război ^[4]. Bombardamentele din operațiunea americană Tidal Wave din 1943 nu au atins rafinăria Româno-Americană ^[5]. În 1944 au urmat noi bombardamente la Ploiești.

istoria rafinăriei Petrotel, Ploiești, poze de arhivă după bombardamente — **Rafinăria Româno-Americană după bombardamente. sursa: Memorialul Ploiești**

Rafinăria a rămas sub controlul Standard Oil până în 1945. Odată cu naționalizarea începută în 1948, rafinăria Româno-Americană a devenit proprietate de stat, schimbându-și numele mai întâi în Rafinăria 11 iunie, iar apoi în Petrolifera Muntenia.

Următoarele decenii au adus o industrializare accelerată, dar și o dezvoltare a industriei petroliere până în punctul în care consumurile rafinăriilor au depășit puternic capacitatea internă. În acest context rafinăria de la Teleajen s-a dezvoltat drept una dintre principalele rafinării ale statului.

În perioada 1950-1956 a fost cunoscută drept Sovrompetrol Rafinăria Teleajen, în perioada 1956-1961 a primit numele Rafinăria 3 Teleajen, din 1961 până în 1974 a rămas cu numele Rafinăria Teleajen. La începutul anilor 70, rafinăria prelucra peste 2 mil. tone de țiței pe an.

În 1974, rafinăria și-a schimbat numele în Combinatul Petrochimic Teleajen ^[6], iar în 1978 a fost pus în funcțiune grupul de instalații pentru carburanți și capacitatea a ajuns la până la peste 5,4 mil. tone țiței pe an.

Transformarea rafinăriei în combinat, mai exact punerea în funcțiune a noilor instalații, a adus și o serie de accidente grave ^[7] la Combinatul Petrochimic Teleajen. Pentru context, înainte de Revoluție, România prelucra în total 34 de milioane de tone de țiței, din care doar 10 milioane de tone ^[8] din producție internă, iar restul din import.

După Revoluție

După 1989, rafinăria a fost inclusă în Rafirom ^[9] și a primit numele Rafinăria Petrotel. Producția a scăzut în 1990 la sub 4 mil. tone de țiței pe an și a continuat să scadă în anii următori.

În primii ani de după Revoluție, statul român organiza și reorganiza fostele întreprinderi comuniste în structuri adaptate pentru piața liberă și lansa privatizări.

Rafinăria Petrotel, controlată de Rafirom, a ajuns într-o primă fază parte din Compania Română de Petrol, pentru ca la următoarea reorganizare să ajungă pe cont propriu, atunci când sub controlul SNP Petrom au mai rămas doar două rafinării în 1997.

rafinăria Petrotel, Ploiești - tradiția petrolieră a României — **Rafinăria Petrotel. sursa: Dreamstime.com**

În 1998, guvernul a inclus rafinăria Petrotel pe lista de privatizare și, în același an, rușii de la Lukoil au preluat controlul rafinăriei, după ce au pus pe masă 53 mil. dolari. Odată cu achiziția rafinăriei, Lukoil a început să dezvolte și o rețea de benzinării sub brand propriu.

Noul proprietar a demarat în următorii ani investiții în modernizare. La nivelul anului 2000, rafinăria Petrotel prelucra sub 2,3 mil. tone de țiței pe an. În 2002 rafinăria a fost oprită pentru retehnologizare și ecologizare timp de 18 luni, fiind redeschisă în 2004.

În următorul deceniu, până în 2014 inclusiv, rafinăria a înregistrat pierderi financiare în fiecare an, deși noul proprietar a investit pentru a crește capacitatea de prelucrare până la 2,5 mil. tone de țiței pe an.

Abia în 2015 rafinăria a trecut pe profit, înainte de a reintra pe pierdere în 2019. Rafinăria prelucra în principal țiței adus din Rusia în Constanța și livra cea mai mare parte a carburanților produși în rețeaua de benzinării din România.

În 2022, Rusia a declanșat un război un Ucraina, ceea ce a adus în același an un embargo cu privire la petrolul rusesc livrat pe mare. Lukoil a început să folosească materii prime din alte țări, în special Kazahstan și Azerbaidjan.

În 2025, tot în contextul războiului din Ucraina, Statele Unite ale Americii au lansat sancțiuni împotriva Rosneft și Lukoil, ceea ce a determinat Lukoil să anunțe vânzarea activelor internaționale.

Asta înseamnă că rafinăria Petrotel s-ar putea îndrepta spre o nouă tranzacție, dar nu este clar până acum ^[10] dacă aceste vânzări se referă și la activele din România, mai exact rafinăria Petrotel-Lukoil, a treia cea mai mare din țară, respectiv rețeaua de benzinării Lukoil.

Articol publicat în noiembrie 2025.

Citește și alte povești:

Istoria rafinăriei Steaua Română, care a supraviețuit războaielor, dar nu și-a mai găsit direcția în piața liberă

Istoria rafinăriei Vega, care a supraviețuit ambelor Războaie Mondiale și multiplelor transformări economice

Centrala de la Iernut: de la premieră națională la cel mai așteptat proiect de investiții

Istoria combinatului Arpechim, de la pilon de bază al sistemului energetic la închiderea definitivă

💡 ENERGIA ROMÂNIEI este un proiect editorial BusinessPedia, realizat cu sprijinul grupului E-INFRA, prin care documentăm istoriile, evenimentele și subiectele care definesc trecutul, prezentul și perspectivele de viitor ale sistemului energetic din România.