Istoria combinatului Arpechim, de la pilon de bază al sistemului energetic la închiderea definitivă

România s-a poziționat încă de la începutul secolului XX pe harta lumii când vine vorba despre extracția și rafinarea petrolului. Odată cu instaurarea regimului comunist a urmat o perioadă de dezvoltare accelerată, în contextul în care producția de energie trebuia să țină pasul cu dezvoltarea nevoile industriei.

Una dintre capacitățile de rafinare apărute în acea perioadă este Arpechim Pitești, una dintre cele mai mari ^[1] capacități încă funcționale în 1990. Astăzi, rafinăria a fost oprită definitiv de OMV Petrom, iar platforma petrochimică a eșuat odată cu falimentul Oltchim. Ce urmează pentru activele Arpechim?

O platformă integrată

Odată cu finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial și cu instaurarea regimului comunist, România a trecut la un model economic bazat pe industrializare forțată și planuri cincinale, în care petrolul și industria petrochimică urmau să joace un rol strategic.

Rafinăriile cu vechime precum Steaua Română ^[2], Vega ^[3] sau Petrotel ^[4] erau saturate și erau construite pe o logică economică pre-comunistă. Noul regim avea nevoie de platforme integrate, care să cuprindă atât rafinare, cât și capacități petrochimice, avea nevoie de astfel de platforme poziționate aproape de marile centre industriale și de conexiuni prin infrastructură.

Așa a luat naștere Arpechim, care a fost gândită de la început ca platformă petrochimică integrată, nu doar ca o capacitate de rafinare. Lucrările au început în 1964, când a fost pusă piatra de temelie a uzinei chimice și a fabricii de negru de fum, prima instalație de pe platformă, care a intrat în producție în 1966.

În 1967 apar Rafinăria Pitești și Combinatul Petrochimic Pitești, ca unități distincte. Au fost construite primele unități de rafinare a petrolului și de prelucrare a derivatelor obținute. În 1969 a fost inaugurat oficial combinatul.

Integrarea completă a rafinăriei în combinat se face în 1971, când complexul Arpechim capătă cu adevărat forma de rafinărie și platformă petrochimică integrată. A fost cunoscută până în 1973 drept Grupul Industrial de Petrochimie Pitești, iar apoi drept Combinatul petrochimic Pitești. Mai multe unități industriale depindeau de produsele fabricate aici.

Au intrat în producție noi capacități de rafinare, dar și noi instalații în petrochimie, inclusiv cele pentru producerea de bitum. A fost asigurată prelucrarea superioară a produselor obținute din procesarea a 3,5 milioane de tone de țiței, anual, în cadrul uneia dintre rafinăriile de pe platforma industrială. În 1975, instalațiile au fost dublate, atât la rafinărie, cât și la prelucrarea petrochimică.

Anii de vârf ai platformei au fost 1984 și 1985 ^[5], când funcționau în combinat 73 de instalații și se obțineau 75 de repere. Platforma avea 750 de beneficiari și 8.600 de salariați.

În piața liberă

După Revoluție, Combinatul Petrochimic Pitești a devenit Societatea Comercială Arpechim. A aparținut de Regia Autonomă a Petrolului ^[6], iar apoi de Compania Română de Petrol, după înființarea acesteia în 1996.

Odată cu programul de privatizare în masă, Arpechim a fost listată la bursă și a intrat la tranzacționare în noiembrie 1996, pe piața RASAQ. Totuși, în 1997 a fost delistată ^[7] pentru că a fost absorbită de Petrom.

De fapt, o parte semnificativă a activelor Companiei Române de Petrol au fost transferate către Societatea Națională a Petrolului (SNP) Petrom, astfel că noua companie a moștenit rafinăriile Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești, întreaga rețea de distribuție PECO, sistemul de conducte al PETROTRANS ^[8] și dreptul exclusiv de a extrage țiței din câmpurile petrolifere din România.

În 2002, statul român a luat un credit ^[9] de 180 de milioane de dolari de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, bani pe care i-a utilizat pentru modernizare, ceea ce i-a permis să înceapă să producă din 2003 motorină Euro 4 ^[10] și din 2004 motorină Euro 5.

În 2004, grupul austriac OMV a cumpărat 51% din acțiunile Petrom, marcând cea mai mare privatizare din România la acea vreme, 1,5 miliarde de euro. Mai târziu, ministerul Energiei și-a diminuat deținerea în companie.

După privatizare, OMV Petrom s-a concentrat mai mult pe capacitățile din Ploiești, iar la Pitești a început o diminuare a activității. Au fost dezafectate secții, precum cea de negru de fum, cea de acrilonitril și cea de cianură de sodiu.

În 2006, în urma unei investiții de peste 40 mil. euro, la Pitești a fost inaugurată o instalație care permitea obținerea de carburanți cu conținut redus de sulf. În acel an, la Arpechim se rafinau 3,4 milioane de tone de țiței.

Petrom a vândut în 2009 activitatea de petrochimie din Arpechim către Oltchim Râmnicu Vâlcea, companie aflată în portofoliul statului, într-o tranzacție de 13 mil. euro. În acea perioadă, Oltchim era deja una dintre cele mai îndatorate ^[11] companii din România.

Oltchim a intrat în insolvență în 2013, iar în 2019 a intrat în faliment. În 2023 activele au fost scoase la licitație, iar în primele șase licitații nu s-a reușit vânzarea, iar prețul a scăzut. Abia din 2024 au început să fie încheiate cu succes tranzacții pentru unele părți din platforma petrochimică.

De cealaltă parte, rafinarea de la Arpechim Pitești, cu o capacitate de 3,5 milioane de tone de țiței pe an, mai avea în 2007 undeva la 2.500 de angajați, iar OMV Petrom a redus numărul acestora la jumătate în cadrul unui plan de reorganizare.

În 2011, OMV Petrom a decis să închidă permanent ^[12] rafinăria Arpechim, alocând 10 mil. euro pentru plăți compensatorii și măsuri de protecție socială. Au apărut mai multe idei pentru salvarea rafinăriei, dar niciuna nu s-a concretizat. La închidere, rafinăria mai avea 700 de angajați.

Motivele principale invocate de companie pentru închiderea Arpechim au fost legate de marjele mici și nevoia scumpă de modernizare pentru a ajunge la standardele de mediu și la performanțele necesare la nivel european, dar și ineficiența operării capacităților din Pitești în paralel cu cele din Ploiești.

OMV Petrom a vorbit în ultimii ani despre ideea de a transforma terenul de 200 de hectare^[13]al fostei rafinării într-un parc industrial.

Articol publicat în decembrie 2025.

Citește și alte povești:

Istoria siderurgiei românești. Reșița – un combinat pe un euro

Istoria siderurgiei românești. Galați – De la ambiție comunistă la oțel verde

Istoria siderurgiei românești. Hunedoara – lupta pentru relevanță într-o piață incertă

💡 ENERGIA ROMÂNIEI este un proiect editorial BusinessPedia, realizat cu sprijinul grupului E-INFRA, prin care documentăm istoriile, evenimentele și subiectele care definesc trecutul, prezentul și perspectivele de viitor ale sistemului energetic din România.