Istoria siderurgiei românești. Galați – De la ambiție comunistă la oțel verde

Cu o istorie de peste 60 de ani, combinatul siderurgic de la Galați a devenit, dintr-o ambiție a liderilor vremii, unul dintre cele mai importante puncte industriale ale României.

În perioada comunistă, „perla industriei românești” atingea niveluri de producție record, urmând apoi să fie subiectul uneia dintre cele mai criticate privatizării, obiectul unor procese lungi, numai pentru rămâne în continuare pe buzele tuturor ce vorbesc despre industria românească.

Începuturi – „o măreață construcție a viitorului”

Începutul anilor ‘60 a adus pe masă ideea construcției unui combinat siderurgic, cu rol vital în dezvoltarea industriei statului comunist și punct cheie a strategiei ample ale conducerii de a deveni independentă față de politica și economia Moscovei.

Despre amplasarea la Galați, zvonurile spun că a venit pe fond emoțional, întrucât Gheorghiu-Dej avea rădăcini acolo, dar până în ziua de azi nu se înțelege de ce acesta nu a fost construit la Constanța.^[1]

În orice caz, în 1960, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român și Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române au emis o Hotărâre privind amplasarea combinatului, respectiv la vest de orașul Galați, pe terenul situat între râurile Cătușa și Mălina.^[2]

Construcţia combinatului siderurgic a început efectiv în 1961, și au fost aduși pe șantier peste 12.000 de oameni din zonele rurale ale Moldovei și Munteniei. „Marele combinat siderurgic de la Galați” devenea oficial realitate, fiind „o măreață construcție a viitorului” ^[3], așa cum era promovat de comuniști în spațiul public.

Construcţia primei unităţi semnificative de producţie, Laminorul Nr. 1, a început în aprilie 1963, iar producţia integrată a început în 1968, când au fost finalizate toate capacităţile de producţie şi a fost scoasă prima şarjă la Oţelăria nr. 1.

Istoria siderurgiei românești - Combinatul Siderurgic Galați — Vizita conducătorilor partidului la **combinatul siderurgic Galați în 1966. sursa foto:** Fototeca online a comunismului românesc. Cota 403/1966

În anii 1970, combinatul devenea unul dintre cei mai importanți producători din blocul comunist și unul dintre cei mai mari angajatori din țară, numărul salariaţilor ajungând la 40.000, iar cel al angajaţilor de pe întreaga platformă la 50.000 de oameni.^[4]

Industria era cea mai importantă componentă din economia comunistă: În 1976, de exemplu, presa vremii scria că, pentru cele trei mari combinate siderurgice, din Galați, Hunedoara și Reșița, continua procesul de asimilare a noilor produse și tehnologii^[5], pentru dezvoltarea siderurgiei, pentru diversificarea producției și modernizare. În același an, revista Era Socialistă scria despre combinatul de la Galați:

„COMBINATUL SIDERURGIC GALAŢI a devenit, începînd din 1975, odată cu încheierea primei etape de dezvoltare a unităţilor sale, cel mai puternic centru siderurgic din ţară. În prezent, el continuă să se afle în plin proces de extindere, producţia sa urmînd să atingă, în anul 1980, un nivel dublu comparativ cu cel realizat acum„, scria revista Era Socialistă în 1976.^[6]

Istoria siderurgiei românești, combinatul siderurgic Galați în 1975 — **Combinatul siderurgic Galați în 1970. sursa foto:** Fototeca online a comunismului românesc. Cota 217/1970

Vârful îl atinge cu un an înainte de Revoluţie, când producția a ajuns la 8 milioane de tone de oţel și 50.000 de angajați. În 1989, unu din şase gălăţeni lucra la combinat.^[7] De altfel, la acea vreme, era cel mai mare combinat din sud-estul Europei, întinzându-se pe o suprafață de circa 1.600 de hectare, cu un perimetru de aproape 45 de kilometri.^[8]

Era SIDEX și privatizarea

După căderea comunismului, combinatul a fost reorganizat ca societate pe acţiuni şi redenumit C.S. SIDEX S.A. În 1995, capitalul social al „SIDEX” SA Galați era de 2,6 milioane de lei, iar cifra de afaceri de 1,9 milioane de lei, potrivit presei vremii.^[9]

Pe măsură ce România își pierdea principalii parteneri comerciali, directorii companiei încep să vândă tabla sub prețul de producție pentru a putea plăti salariile angajaților, iar problemele îndeamnă conducerea țării să grăbească privatizarea.^[10]

La finalul anilor `90 combinatul de la Galați pierdea bani pe toate părțile, mai ales prin contractele pe care le avea cu furnizorii și prin legăturile ^[11] cu entități precum Sidex Internațional.

În 1999, dată fiind situaţia financiară şi încercarea eșuată de a găsi un investitor adecvat, societatea a fost inclusă în programul PSAL (Programul de Ajustare a Sectorului Privat), încheiat de guvernul României cu Banca Mondială^[12], prin care cea din urmă s-a angajat să finanţeze echipe de consultanţi internaţionali care urmau să se ocupe cu privatizările pentru câteva zeci de întreprinderi.

„Dacă se va încheia cu succes privatizarea SIDEX, ar putea fi privatizarea deceniului„, declara în mai 2001 Ovidiu Mușetescu, ministrul Privatizării.^[13] Privatizarea din 2001 a combinatului a pus capăt unei perioade de zece ani în care compania acumulase pierderi, fiind percepută, de altfel, ca o gaură neagră a economiei.

Mai exact, combinatul înregistra la finalul anului 2000 pierderi de 360 de milioane de doalri la o cifră de afaceri de 800 de milioane de dolari.^[14] Sidex acumulase datorii de 1,44 de miliarde de dolari.

LNM Holdings – ISPAT a fost singurul care a depus o ofertă pentru privatizare, deși caietul de sarcini al combinatului a fost cumpărat de alte trei firme: concernul Usinor – Erdemir Romania, GRIVCO SA și TNK Kaz Chrome.^[15] În final, la licitație a participat Usinov, împreună cu Salzgitter și Erdemir.

Istoria siderurgiei românești, privatizarea SIDEX — **Omul de afaceri Lakshmi Mittal. sursa foto:** ID 193140517 © Yurii Zushchyk | Dreamstime.com

Compania a fost achiziţionată în anul 2001 de LNM Holdings NV (denumită în prezent ArcelorMittal), pentru suma de doar 77 de milioane de dolari. Astfel, cea mai mare societate comercială din România și cel mai mare exportator al țării a intrat în portofoliul omului de afaceri indian Lakshmi Niwas Mittal.

Vânzarea a fost criticată în sens larg și mai multe voci din spațiul public au argumentat că statul ar fi încasat de 2-3 ori mai mulți bani dacă vindea combinatul pe bucăți la „fier vechi”. Lakshmi Mittal s-a angajat să plătească o primă tranșă de 25 de milioane de dolari și nu a mai plătit restul de bani.

Ba chiar guvernele de la începutul anilor 2000 i-au dat omului de afaceri o serie de ajutoare de stat și de compensații care au acoperit orice sumă ar fi plătit-o omul de afaceri indian până atunci.^[16]

La momentul achiziţiei, combinatul avea datorii de sute de milioane de dolari^[17], însă reprezenta 4% din producţia industrială a României.^[18] LNM Holdings a anunțat că vrea să investească puţin 351 milioane dolari în 10 ani, din care cel puţin 275 milioane pentru programul de investiţii tehnologice şi 76 milioane pentru programele de mediu. ^[19]

De asemenea, indienii au promis să aducă la Galați un capital de lucru de cel puțin 100 de dolari și să nu facă disponibilizări colective pe o perioadă de 5 ani. De menționat este că în 2001 guvernul Năstase afirma public că la Sidex existau peste 1.000 de firme-căpușă.^[20]

Un parcurs complicat

După preluare, grupul LNM nu a făcut disponibilizări, însă a iniţiat un proiect de disponibilizări voluntare, care a redus numărul de angajaţi. Mai mult, producția medie lunară a combinatului a crescut de la 260.000 de tone în 2001 la peste 340.000 de tone în 2002, iar vânzările lunare medii pe piața internă au crescut.

De asemenea, exporturile au a crescut de la 174.000 tone în 2001, la 250.000 tone în 2002. „Succesul privatizării este că nu mai pierdem un milion de dolari pe zi”, declarau reprezentanții Guvernului în 2003.^[21]

Din 2004, Sidex Galați a devenit parte a Mittal Steel^[22], iar în 2005 înregistra pierderi de 109 milioane de lei, după ce în anul precedent avusese un profit de 1,3 miliarde de lei.^[23]

În 2006, odată cu fuziunea giganților siderurgici Mittal Steel și Arcelor, numele combinatului a fost schimbat în ArcelorMittal Galați. În 2007, afacerile combinatului s-au dublat față de anul anterior, la peste 12 miliarde de lei, pe fondul majorării vânzărilor pe mai multe piețe din Europa de Vest și al diversificării producției.^[24]

Perioada de creștere a combinatului a fost, de asemenea, însoțită de provocări din piața siderurgică internațională și debutul crizei financiare din 2008. Situația pieței a forțat compania să închidă mai mult de jumătate din capacitățile de producție, iar în perioada 2008-2013, combinatul a înregistrat pierderi substanțiale.^[25]

În aceeași perioadă, compania a închis Uzina Cocso-Chimică, invocand motive de competitivitate.^[26] „De la începutul acestui an (2009 n.red.) există 5.262 de persoane disponibilizate colectiv sau individual”, arăta Eugen Chebac, președintele Consiliului Județean Galați.^[27]

În 2009, ArcelorMittal Galați avea 11.700 de salariaţi^[28], iar în 2012 doar aproximativ 9.000, faţă de peste 27.000 cât avea Sidex în 2001. În ciuda pierderilor financiare, compania a decis să continue investiţiile, alocând pentru refacerea Furnalului nr. 5 peste 80 de milioane de euro.^[29]

Istoria siderurgiei românești, platforma de la Galați ArcelorMittal — **Platforma de la Galați când era în proprietatea ArcelorMittal. sursa foto**: ID 55931651 | Tower © Neacsu Razvan Chirnoaga | Dreamstime.com

În perioada 2009-2013, compania a investit peste 200 de milioane de euro la Galați pentru a crește competitivitatea și eficiența companiei.^[30] În 2014 compania a demolat Furnalul nr. 6, dat în folosinţă în 1981 și oprit în 1994 (după producerea unei explozii de proporții care a avariat grav instalaţia).

Decizia a venit după ce în perioada 2012-2014 ArcelorMittal a decis demolarea altor două furnale depășite fizic și tehnologic – Furnalul nr. 1, construit în 1968, și Furnalul nr. 2, construit în 1969.^[31]

În 2014, combinatul înregistra afaceri de 3,59 miliarde de lei, în scădere cu 3,2% faţă de 2013, şi pierderi de 480 de milioane de lei, cauzate de reducerea cererii de oţel, scăderea preţului oţelului la nivel global şi concurenţa din partea Turciei şi Ucrainei.^[32] În 2016, compania anunța demolarea Fabricii de Var nr. 2, ale cărei operaţiuni au fost oprite cu opt ani în urmă.^[33]

La mai puțin de doi ani distanță, conducerea Grupului ArcelorMittal a anunțat oficial că vrea să vândă combinatul de la Galați, în contextul negocierilor dintre grup și Comisia Europeană cu privire la preluarea combinatului Ilva din Italia.

Pentru a împiedica o poziție de monopol, grupul indian a propus renunțarea la un întreg portofoliu: ArcelorMittal Piombino, singura linie de zincare din Italia; ArcelorMittal Galaţi, România; ArcelorMittal Skopje, Macedonia; ArcelorMittal Ostrava, Republica Cehă; ArcelorMittal Dudelange, Luxemburg; Liniile de zincare nr. 4 și 5 de la Flemalle, Belgia; decaparea, linile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea din Liège, Belgia.

Vânzarea combinatului de la Galați intra acum în centrul atenției presei, angajaților, clienților. Printre cumpărătorii vehiculați în piață se numărau un joint-venture între Marcegaglia (Italia) şi Metinvest (Ucraina) și joint-venture între ThyssenKrupp şi indienii de la Tata Steel.^[34]

Un nou capitol

În 2019, Liberty Steel, parte a GFG Alliance, deținută și controlată de omul de afaceri indian Sanjeev Gupta, a preluat, într-o tranzacție în valoare de 740 milioane euro, pachetul pus la bătaie de ArcelorMittal: şapte fabrici de oţel şi a cinci centre de servicii în şapte ţări din Europa, inclusiv combinatul siderurgic din Galaţi.^[35]

Istoria siderurgiei românești, omul de afaceri indian Sanjeev Gupta — **Omul de afaceri Sanjeev Gupta. sursa foto:** Liberty Steel Group

Asfel, ArcelorMittal Galați devine Liberty Galați. În 2021, Liberty Galaţi a produs 2,4 milioane de tone de oţel, cea mai mare cantitate din 2010 până atunci, în vreme ce furnalul nr. 5 a produs 2,1 milioane de tone de fontă lichidă în 2021, cel mai mare nivel din 1978, când a fost pus în funcţiune.^[36]

Acum, Liberty Steel Group își propune un program de investiții pentru a avea o producție fără emisii de carbon, până în 2030^[37], însă compania se confruntă cu o serie de provocări pe care este nevoită să le gestioneze: datorii față de furnizori^[38], o producție instabilă și lipsă de personal.

La 60 de ani de la debutul producției și în ciuda provocărilor cu care s-a confruntat, combinatul de la Galați încă rezistă. Deși angajații se tem că acest combinat se poate închide oricând, Liberty Galați a transmis în mod constant că vrea să mențină activitatea combinatului.

Într-un articol din 2023, reprezentanții companiei au declarat răspicat: „Combinatul Siderurgic din Galați nu se închide” și, probabil, o vor mai face.^[39] Combinatul reprezintă un pilon al economiei locale și cea mai importantă companie din regiune, de care depind mii de familii – așa cum se mai spune în zonă: „fiecare familie are pe cineva care a lucrat în combinat”.

În martie 2025, compania a anunțat că intră în concordat preventiv, o procedură juridică de protejare a companiilor viabile din punct de vedere economic, dar care se confruntă cu presiuni financiare^[40]. În următoarele luni, creditorii au aprobat un plan de restructurare pentru Liberty Galați, iar administratorul concordatar era în discuții cu mai mulți antreprenori români interesați să investească în combinat.

Articol actualizat în august 2025.

Citește și alte povești:

Istoria siderurgiei românești. Călărași – Mândria epocii de aur

Istoria siderurgiei românești. Hunedoara – lupta pentru relevanță într-o piață incertă

Istoria siderurgiei românești. Oțelu Roșu își scrie istoria și astăzi

Istoria siderurgiei românești. Reșița – un combinat pe un euro

Sursa foto: LIBERTY Galați

Webografie

[1] https://www.fssp.uaic.ro/images/sustineri_teze/Rezumat_Gabriela-Violeta_IORDACHITA.pdf

[2] Zori Noi, iulie 1960 (Anul 13, nr. 3908-3934)1960-07-17 / nr. 3922

[3] Viața Nouă, octombrie-decembrie 1960 (Anul 17, nr. 4922-5000)1960-12-30 / nr. 4999

[4] https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/momentul-cand-ceausescu-taie-panglica-la-sidex-2119100.html

[5] Revista Economică, ianuarie-iunie 1976 (nr. 1-25)1976-04-16 / nr. 15

[6] Era socialistă, iulie-decembrie 1976 (Anul 56, nr. 13-24)1976-10-15 / nr. 20

[7] https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-sidex-combinatul-vandut-pe-nimic-269700

[8] https://www.infofinanciar.ro/trecut-prezent-si-viitor-de-la-sidex-galati-la-liberty-galati-povestea-celui-mai-mare-combinat-siderurgic-din-romania

[9] Cotidianul, decembrie 1995 (Anul 5, nr. 282-303)1995-12-14 / nr. 292

[10] https://www.infofinanciar.ro/trecut-prezent-si-viitor-de-la-sidex-galati-la-liberty-galati-povestea-celui-mai-mare-combinat-siderurgic-din-romania

[11] https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-sidex-combinatul-vandut-pe-nimic-269700

[12] https://www.bursa.ro/file-de-istorie-sidex-intre-1965-si-2001-84265434

[13] Cotidianul, mai 2001 (Anul 11, nr. 100-125)2001-05-04 / nr. 102

[14] https://www.zf.ro/zf-20-de-ani/zf-20-ani-evenimentul-anului-2001-sidex-perla-coroanei-siderurgiei-romanesti-trecut-putin-doua-decenii-mainile-statului-cele-investitorilor-indieni-viitorul-combinatului-galati-17569667

[15] Cotidianul, mai 2001 (Anul 11, nr. 100-125)2001-05-04 / nr. 102

[16] https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-sidex-combinatul-vandut-pe-nimic-269700

[17] Monitorul de Sibiu, iulie 2001 (Anul 4, nr. 802-827)2001-07-26 / nr. 823

[18] https://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/10_Pripoaie%20Rodica.pdf

[19] https://www.bursa.ro/file-de-istorie-sidex-intre-1965-si-2001-49736432

[20] Cotidianul, iulie 2001 (Anul 11, nr. 152-177)2001-07-26 / nr. 173

[21] Monitorul de Sibiu, mai 2003 (Anul 6, nr. 1351-1376)2003-05-29 / nr. 1374

[22] Cuvântul Liber, decembrie 2004 (Anul 16, nr. 237-257)2004-12-29 / nr. 255