Istoria siderurgiei românești. Hunedoara – lupta pentru relevanță într-o piață incertă

Cu o istorie ce se întinde pe mai mult de un secol, Combinatul siderurgic Hunedoara a fost martorul unor schimbări semnificative, de la perioada interbelică la provocările celui de-al Doilea Război Mondial, epoca comunistă și tranziția spre democrație. Până de curând, combinatul a continuat să joace un rol important în economia locală și națională, dar în 2025 a fost decisă închiderea definitivă.

Începuturi

Înființat în 1884, Uzinele de Fier din Hunedoara au devenit de-a lungul anilor un pilon al industriei siderurgice din regiune, beneficiind de resursele minerale din Munții Poiana Ruscă, de minereul de fier din diverse zone și din importuri. Construcția a început efectiv în luna august 1882, iar producția de oțel a demarat prin construirea a două convertizoare Bessemer şi a două cuptoare Martin de câte 12 tone capacitate în anul 1892. Până în 1903 s-au mai construit alte trei furnale^[1].

În anul 1919, Uzinele de Fier Hunedoara au trecut în proprietatea statului român, urmând să devină unul dintre cele mai importante centre industriale din țară. Dezvoltarea sa a fost susținută de investiții semnificative în tehnologie și infrastructură și o serie de măsuri de modernizare, care au inclus extinderea capacităților de producție.

Uzinele de Fier Hunedoara. Istoria siderurgiei românești — Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc

Pe lângă producția de oțel și fontă, combinatul a început să producă și alte produse siderurgice, precum laminate^[2]. În perioada 1927- 1941, uzina cunoaşte două etape: în prima se dezvoltă sectorul de prelucrare (între 1927 și 1937), iar în etapa a doua (1938-1941) se realizează ciclul metalurgic complet prin construirea unei oțelării Martin, cea mai modernă din țară în perioada respectivă, și a unui laminor de 800 mm^[3].

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, combinatul siderurgic din Hunedoara a fost implicat în efortul de război al României, datorită poziției sale strategice și a capacității de producție. Combinatul a produs atunci materiale esențiale necesare armatei și industriei militare, iar după terminarea războiului a avut nevoie de reconstrucție și reparații extinse din cauza daunelor. În urma impunerii regimului comunist în țară, compania a fost naționalizată.

Combinatul siderurgic „Gh. Gheorghiu-Dej” Hunedoara

„Începînd din 1950, combinatul siderurgic din Hunedoara s-a transformat într-un vast şantier (…). Una din noile unităţi de producţie este şi fabrica de aglomerare aminereurilor prin a cărei intrare în producţie, consumul specific de minereu s-a redus cu 15—20%, cantitate care se pierdea în trecut prin prăfuire. Pe lîngă aceasta, prin întrebuințarea minereului aglomerat s-a îmbunătăţit calitatea fontei.

Tot aici s-a construit și uzina cocsochimică, a cărei primă baterie intrată în funcţie permite reducerea importului de cocs şi deci producerea zeci de mii de tone de fontă pe an cu ajutorul cocsului românesc. Producţia combinatului siderurgic din Hunedoara a crescut în 1955 faţă de 1950 cu 128% la fontă, 133% la oţel, iar la laminate cu 168%”, se arată în Revista Știință şi Tehnică din 1956^[4].

Combinatul siderurgic „Gh. Gheorghiu-Dej” Hunedoara. Istoria siderurgiei românești — Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc

Combinatul siderurgic și-a atins potențialul maxim la începutul anilor ’70, când producea peste trei milioane de tone de oțel brut. Pe cele 430 de hectare existau atunci, printre altele, două secţii cu şase furnale și trei oţelării^[5].

Producția a atins apogeul în perioada 1982-1984 și a stagnat în ultimii ani ai regimului comunist. În anul 1980, a fost realizată o producție record de 4 milioane de tone de oțel pe an și 2,761 milioane tone de laminate, potrivit presei vremii^[6]. Înainte de 1990, combinatul producea aproximativ 2,5 milioane tone de fontă şi 3,5 milioane tone de oţel, având circa 20.000 de angajaţi^[7].

Siderurgica & ArcelorMittal

După căderea regimului, combinatul a devenit o societate pe acțiuni sub denumirea de Siderurgica Hunedoara. Precum celelalte unități industriale din România, combinatul a întâmpinat dificultăți financiare, activitatea a fost redusă, iar numărul angajaților a scăzut treptat. În 1993, de exemplu, Oțelăria Nr. 1, cu o capacitate de 330.000 tone pe an, a fost închisă, alături de trei furnale de la Oțelăria Nr. 2. La jumătatea anului 1999, Oțelăria nr. 2 a fost treptat oprită, iar la 115 ani de la inaugurarea uzinei, au fost închise furnalele pentru producerea fontei. Au mai fost închise și o parte din instalațiile de producere a energiei, o mare parte a rețelei de transport feroviar și alte secții mai puțin importante ale combinatului^[8].

Numărul angajaților a fost redus de la peste 17.000 de oameni în 1997, la 7.500 în 2002 și circa 2.500 odată cu privatizarea din 2004^[9].

În 2001, datoriile se ridicau la peste 100 de milioane de dolari^[10]. Producția se situa la 400.000 de tone de oțel^[11].

După un șir lung de restructurări, combinatul siderurgic Hunedoara a fost privatizat în anul 2003, cumpărat de LNM Holdings NV (denumit în prezent ArcelorMittal)^[12]. Gigantul siderurgic preluase în 2001 combinatul de la Galați.

Investitorii indieni se angajau atunci să investească în dezvoltarea combinatului 126 milioane de dolari: pentru primii 5 ani investiții de 11 milioane de dolari, plus o infuzie de capital de lucru de 5,4 milioane de dolari și garantarea celor 2.200 de locuri de muncă pe o perioadă de doi ani și jumătate^[13]. După preluare, grupul LNM nu a făcut disponibilizări, însă a iniţiat, la fel ca la Galați, un proiect de disponibilizări voluntare, care a redus numărul de angajaţi.

Mittal Steel Hunedoara investit, în perioada 2005- 2006, suma de 2,5 milioane de dolari pentru modernizări și retehnologizări, potrivit reprezentanților^[14]. În 2006, odată cu fuziunea giganților siderurgici Mittal Steel și Arcelor, numele combinatului a fost schimbat în ArcelorMittal^[15].

În 2008, cu 1.200 de angajați, compania era afectată de criza economică. La fel ca la Galați, s-au încercat măsuri de menținere pe linia de plutire, inclusiv trimiterea în șomaj tehnic a personalului. În 2012, ArcelorMittal Hunedoara a început producţia comercială la un nou laminor, în urma unei investiţii în valoare de 43 de milioane de euro.

„În ciuda situaţiei economice dificile, continuăm proiectele noastre de modernizare la unitatea de produse lungi de la Hunedoara, pentru a ne îmbunătăţi calitatea produselor, în vederea extinderii portofoliului şi a includerii Euro-profilelor”, declara atunci Amit Kumar, director general al ArcelorMittal Hunedoara^[16]. Pe lângă laminor, combinatul mai avea două mari active funcţionale şi oţelăria electrică 2^[17]. În același an, numărul de angajaţi se situa la aproximativ 800^[18].

În 2013, activul net era de 231,13 milioane de lei, iar capitalul social de 497 milioane lei, rezultând un deficit de 17,37 milioane de lei până la limita permisă de lege. Cifra de afaceri se ridica la 499,6 milioane lei, iar pierderile se situau la 29,7 milioane lei. ArcelorMittal Hunedoara producea atunci ţagle pentru ţevi, profile grele mijlocii şi uşoare, oţel beton, sârmă, profile speciale şi pentru minerit^[19]. Piața volatilă a oțelului a adus atât investiții necesare, cât și restructurări majore care au afectat forța de muncă și producția. În 2019, compania anunța suspendarea producției pentru a face față provocărilor.

În 2022, ArcelorMittal Hunedoara a înregistrat pierderi nete de 180 milioane lei, față de un profit de 13 milioane lei în 2021, rezultat obținut din cauza situațiilor fluctuante de pe piață, prețurile ridicate la energie și alte consumabile. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 650 milioane lei în 2022, în scădere față de 2021 când avea afaceri de 660 milioane lei. Numărul total de angajaţi era de 583^[20].

În ceea ce privește terenurile combinatului, întreprinderea s-a extins pe mai mult de 300 de hectare începând din anii ’50, iar după 1990, când uzinele și secțiile sale au fost închise și dezafectate treptat, suprafețe întinse ale platformei industriale au devenit terenuri virane. Unele terenuri au putut fi redate circuitului economic, pe ele fiind construite fabrici, depozite și parcuri industriale, iar altele au rămas nefolosite^[21].

În 2024, combinatul siderurgic de la Hunedoara se confrunta cu dificultăți economice. Compania a anunțat suspendarea temporară a producției din cauza creșterii costurilor de operare, măsuri adoptate de companie și în trecut – în 2008, 2012 sau 2019^[22].

În 2025, ArcelorMittal a luat decizia de a opri definitiv activitatea la combinatul din Hunedoara, susținând că nu mai este capabilă să concureze eficient pe piețele interne, europene și internaționale.

Articol actualizat în septembrie 2025.