Luca P. Niculescu – Istoria unei familii de negustori, reconstituită din presa vremii

Dacă va ajunge prim-ministru, Luca Niculescu ar putea fi, prin istoria familiei sale, cel mai „antreprenorial” premier al României de după 1989, dar nu prin afaceri conduse personal, ci prin moștenirea a trei generații de negustori care au contribuit la dezvoltarea comerțului românesc. Casa Luca P. Niculescu, înființată în Bucureștiul secolului al XIX-lea, ajunsese în perioada interbelică la o rețea de zeci de magazine și la un capital de sute de milioane de lei. Dar de-a lungul timpului, familia a cunoscut și dificultăți financiare, datorii tot mai mari și procese cu creditorii care au pus în pericol supraviețuirea afacerii.

În octombrie 1923, firma Luca P. Niculescu inaugura un magazin de manufactură pe strada Regele Ferdinand nr. 7 din Cluj. Evenimentul era prezentat de ziarul Înfrățirea drept un moment important pentru viața comercială locală.

Potrivit publicației, casa comercială din București avea atunci 42 de sucursale și un capital de 300 de milioane de lei, dar pe lângă comerțul cu textile și articole de manufactură compania era implicată și în activități industriale.

Șase ani mai târziu, aceeași întreprindere apărea în presa economică dintr-un motiv cu totul diferit: acumulase datorii estimate la 227 de milioane de lei, iar relațiile cu băncile și creditorii deveniseră o problemă de supraviețuire. Dar cum a început totul?

Luca P. Niculescu, negustorul care a construit reputația familiei

Povestea începe în Bucureștiul secolului al XIX-lea, când comerțul se concentra în jurul străzilor Lipscani, Gabroveni, Moșilor și al piețelor din centrul orașului.

Luca P. Niculescu, născut în jurul anului 1855, s-a afirmat în comerțul cu manufactură, un domeniu bazat în mare măsură pe importul de stofe, pânzeturi și alte țesături din străinătate.

Data exactă a înființării firmei nu este foarte clară. Ziarul Înfrățirea menționa în articolul său din 1923 că anul înființării era 1884, cu un capital inițial de 100.000 de lei, dar alte mărturii sugerează că activitatea comercială a familiei începuse mai devreme.

Cert este, însă, că afacerea crescuse considerabil până la sfârșitul secolului XIX. Anuarul Bucurescilor pe anul 1895 menționa adrese precum Piața Sfântul Anton, dar și pe străzile Lipscani, Moșilor și Carol I.

Reputația fondatorului era un lucru binecunoscut, așa cum este descris într-un episod petrecut în jurul anului 1900 și relatat de Dimitrie Hagi-Theodoraky în cartea Amintiri din trecutul negustoresc, reeditată în anul 2024 în condiții grafice deosebite în cadrul colecției BusinessPedia.

După o perioadă economică dificilă, Luca P. Niculescu nu și-a putut achita la timp unele mărfuri aduse din Anglia. Când furnizorii din Manchester au venit la București, negustorul le-a pus la dispoziție registrele comerciale, magaziile și informațiile despre averea sa.

Potrivit memorialistului, englezii au acceptat să îl sprijine financiar, iar Niculescu și-ar fi achitat datoriile în anul următor, dovedind cât de importantă putea fi reputația unui negustor în relațiile cu furnizorii.

Luca P. Niculescu a murit în noiembrie 1903, la numai 48 de ani, lăsând în urmă o afacere recunoscută în București, cu relații comerciale consolidate în străinătate.

A doua generație transformă afacerea într-o rețea națională

După moartea fondatorului, firma a fost continuată de fiii săi, Ion și Petre Luca P. Niculescu.

Ion, cunoscut și sub numele Jean Luca P. Niculescu, s-a remarcat nu doar în conducerea afacerii de familie, ci și în viața publică. Potrivit necrologului publicat de Ilustrațiunea Română în noiembrie 1934, acesta se pregătise profesional în Germania, Anglia și Franța.

În timpul Primului Război Mondial a desfășurat și activități politice, fiind apropiat de liberalul Vintilă Brătianu. Ulterior, a condus Sfatul Negustoresc, a avut activitate parlamentară, dar a susținut și organizații ale comercianților pentru apărarea intereselor lor economice.

În 1927, revista Consum relata negocierile pentru apropierea Sfatului Negustoresc, cu peste 30.000 de membri, de Uniunea Comercianților din Ardeal-Banat, care reprezenta aproximativ 10.000 de comercianți. Ion/Jean Luca P. Niculescu se număra printre promotorii acestei inițiative.

După unirea din 1918, extinderea pieței naționale a oferit noi oportunități firmelor din Vechiul Regat, iar casa Niculescu a profitat și a deschis magazine în numeroase orașe din Transilvania, Bucovina și Basarabia.

În 1924 era inaugurată sucursala din Sighet, prezentată de Gazeta Maramureșeană drept primul magazin românesc de manufactură din oraș.

O reclamă publicată în Dimineața, în mai 1933, enumera sucursale la Brăila, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Arad, Brașov, Cluj, Oradea, Bălți și Chișinău. Sediul central se afla pe strada Lipscani nr. 73 din București. Magazinele ofereau pânze, stofe, mătăsuri, galanterie și confecții, inclusiv produse ale firmei britanice Tootal din Manchester.

Datorii de 227 de milioane de lei și începutul crizei

Extinderea agresivă a adus după sine și cheltuieli tot mai mari: spații comerciale, personal, stocuri de marfă și credite pentru aprovizionare.

În mai 1929, Ardealul Economic relata că firma Luca P. Niculescu avea datorii estimate la 227 de milioane de lei, dintre care aproximativ 147 de milioane către Banca Națională a României. Publicația preciza că situația exactă a obligațiilor financiare nu fusese încă stabilită.

Creditul acordat de BNR devenise și subiect de controversă publică. În aceeași perioadă, ziarul maghiar Maros menționa verificări declanșate în urma criticilor privind finanțarea firmei.

Cauzele declinului nu pot fi stabilite cu exactitate doar din relatările presei. Extinderea rețelei, costurile finanțării, managementul defectuos sau schimbările condițiilor economice sunt factori care trebuie luați în considerare, fără a putea spune cât a contat fiecare.

În 1931, firma a încercat să evite falimentul printr-un concordat preventiv, procedură care presupunea o înțelegere cu creditorii pentru plata datoriilor. Majoritatea creditorilor acceptase propunerea, dar mai multe bănci și societăți comerciale au contestat-o.

Dificultățile financiare afectau și alte întreprinderi asociate familiei. În octombrie 1931, Monitorul Oficial consemna că societatea „Marele Magazin General – Ion Luca P. Niculescu & Zoe G. Becheanu”, cu sediul pe Calea Moșilor nr. 1, solicitase la rândul său un concordat preventiv. Firma propunea achitarea a 60% din datoriile către creditorii chirografari, în termen de doi ani, iar Tribunalul Ilfov admisese în principiu cererea. Practic, era vorba de o societate comercială distinctă de vechea casă Luca P. Niculescu, dar documentul nu clarifică dacă preluase o parte din activitatea sau patrimoniul acesteia.

Falimentul din 1934 și sfârșitul celei de-a doua generații

În ciuda dificultăților, casa Niculescu continua să își promoveze magazinele.

O reclamă publicată în mai 1933 în Dimineața îi îndemna pe cumpărători: „Cumpărați cu încredere numai de la Vechea Casă Luca P. Niculescu”.

În toamna anului 1934, problemele financiare au ajuns din nou în instanță.

Ziarul Ordinea relata că Tribunalul Ilfov declarase firma Luca P. Niculescu în stare de faliment, la cererea unui creditor britanic. Printre litigiile perioadei se număra și o acțiune a firmei Coddington & Lamb din Manchester, care revendica 4.300 de lire sterline. Hotărârea de faliment a fost contestată, iar presa a relatat ulterior ridicarea măsurii.

Ion/Jean Luca P. Niculescu a murit în noiembrie 1934, la câteva săptămâni după aceste evenimente.

Dispariția sa a fost consemnată pe larg în presa vremii, care a pus accentul asupra rolului său în comerț și în viața publică, iar Ilustrațiunea Română îl prezenta drept unul dintre reprezentanții importanți ai negustorimii. Dar moartea sa lăsa generației următoare probleme financiare care erau departe de a fi rezolvate.

A treia generație, între încercările de reorganizare și anchetele financiare

Luca I. L. P. Niculescu, nepotul fondatorului și fiul lui Ion/Jean, era deja implicat în afacerile familiei înainte de moartea tatălui său.

În iulie 1930, Monitorul Oficial publica hotărârea prin care Luca Ion Niculescu, în vârstă de 18 ani, era declarat emancipat la cererea tatălui. În mai 1933, ziarul Curentul îl menționa deja ca reprezentant al firmei Luca P. Niculescu.

În anii următori, în presa judiciară apare și o firmă care purta numele „Luca I. Niculescu”. În decembrie 1937, Universul și Facla relatau că firma „Luca I. Niculescu”, cu sediul pe strada Patria nr. 8 din București, solicitase un concordat preventiv.

Potrivit informațiilor publicate în 1938 de Prezentul Economic, propunerea prevedea plata a 40% din creanțe în cinci rate anuale. Printre creditorii care au contestat procedura se afla și editura Cartea Românească.

În iulie 1938, Monitorul Oficial publica actul constitutiv al societății anonime „Marele Magazin General Luca P. Niculescu”, cu un capital de 2,5 milioane de lei. Luca I. Niculescu figura printre fondatori, cu 4% din acțiuni. Era o societate distinctă din punct de vedere juridic, iar presa vremii nu stabilește cu exactitate raporturile sale patrimoniale cu vechea casă comercială sau cu celelalte firme asociate familiei.

În ultimele luni ale anului 1940, cazul casei Niculescu a ajuns în atenția unei comisii de anchetă constituite în timpul guvernării național-legionare. Comisia cerceta creanțele Băncii Naționale a României preluate de stat, printre care figurau și cele asociate firmei Niculescu.

Potrivit ziarului Porunca Vremii, Luca I. L. P. Niculescu a fost audiat de comisie, alături de foști angajați, debitori și reprezentanți ai băncilor. În decembrie 1940, Cuvântul și Curentul menționau un portofoliu de 180 de milioane de lei. În martie 1941, Seara publica suma de 172.292.309 lei în legătură cu raportul privind firma Niculescu.

Se impune o precizare: aceste valori priveau creanțele cercetate de comisie și nu se referă la totalul datoriilor pe care le avea întreprinderea.

În martie 1942, Monitorul Oficial publica hotărârea prin care Luca I. L. P. Niculescu era ales în consiliul de administrație al societății „Marele Magazin General Luca P. Niculescu”, alături de Alexandru N. Ștefănescu și Nicolae C. Stoenescu.

Astfel, la aproape patru decenii de la moartea fondatorului, familia Niculescu continua să fie implicată într-o activitate comercială desfășurată sub numele care îi adusese cândva notorietate în întreaga țară.

De la marile magazine la comunism

Instaurarea regimului comunist a schimbat radical destinul familiei Niculescu, care a pierdut proprietăți și afaceri construite de-a lungul generațiilor.

Despre această perioadă a vorbit Luca Niculescu, nepotul lui Luca I. L. P. Niculescu, într-un interviu acordat ziarului Adevărul.

El își amintea că familia deținuse între 40 și 50 de sucursale comerciale în România și că bunicul său, care studiase la Lausanne și Leipzig, fusese trimis după instaurarea comunismului la muncă forțată. Luca Niculescu a povestit că bunicul său a petrecut aproximativ opt ani lucrând la Canalul Dunăre-Marea Neagră și la construirea unor localități din Bărăgan.

În octombrie 2026, numele Niculescu a revenit în atenția publică odată cu desemnarea lui Luca Niculescu drept prim-ministru de către președintele Nicușor Dan.