Când România avea 1.000 de bănci. Descoperă imagini cu băncile din „secolul uitat” din istoria afacerilor românești

România avea o întreagă economie dezvoltată de bancheri, negustori și industriași în secolul dinaintea naționalizării de la 1948. În cazul sistemului bancar, acesta s-a dezvoltat relativ repede în ultima parte a secolului al XIX-lea.

De cele mai multe ori, regulile de funcționare s-au stabilit din mers, bazându-se pe experiența bancherilor străini care lucrau în România. În perioada 1928-1929 erau peste 1.000 de bănci mari, mijlocii și mici care acționau în România.

Totuși, aproximativ jumătate dintre aceste bănci s-au închis din cauza crizei economice sau a incapacității de a se supune regulilor și legislației. În 1938, potrivit publicației Economia Națională, funcționau 540 de bănci.

Descoperă secolul uitat

Acum, BusinessPedia readuce la lumină economia construită în „secolul uitat”, odată cu lansarea cărții „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”, al treilea volum din colecția BusinessPedia.

După doi ani de muncă prin arhive cu mii de imagini, volumul reunește o selecție curatoriată de fotografii din istoria de business, puse în context. Pentru că o imagine nu înseamnă nimic fără context.

Cartea propune o amplă călătorie vizuală printr-un secol aproape uitat al antreprenoriatului românesc: perioada în care s-au format mari familii de negustori, industriași și bancheri, s-au construit fabrici, bănci, rețele comerciale și mărci care au reușit să concureze cu cele străine, înainte ca această lume să fie întreruptă brutal după naționalizarea din 1948.

Mai jos, descoperă câteva imagini puse în context care conturează poveștile unora dintre băncile și instituțiile financiare care au făcut parte din economia României.

Fotografia a fost făcută după inaugurarea din 1924 a monumentului lui Eugeniu Carada, unul dintre întemeietori. Până în 1946, când a fost etatizată, Banca Națională a României a fost o societate pe acțiuni, însă una cu un statut special.

La înființare, în 1880, statul a avut, prin lege, dreptul de a deține o treime din acțiuni. La 1 ianuarie 1901 statul s-a retras din asociație, cedând acțiunile sale contra sumei de 14,8 milioane de lei.

Fotografia, aflată în prezent în fondurile Bibliotecii Naționale a României, provine din colecția Muzeului Al. Saint-Georges, fondat de un particular entuziast, care a colecționat documente și fotografii vechi.

Citește și: Industria hârtiei, de la importurile librarilor la producție locală

Fotografia poate fi datată cercetând firmele de la parterul clădirii. Banca M. Finkels, în care mai erau acționari Jacques M. Finkels și Ionel M. Finkels, a fost creată în 1923, când Mihail Finkels, bancher vechi specializat în tranzacții cu efecte, s-a asociat cu niște apropiați ai săi.

Palatul a fost construit între 1882 și 1898 pentru societatea de asigurări Dacia-România, rezultată din fuziunea societăților Dacia și România. În 1914, a fost închiriat Băncii Generale Române, fondată în 1897, cu capital predominant german (Disconto-Gesellschaft și S. Bleichroder).

Restul capitalului, o treime, aparținea acționarilor români, printre care și Jacques M. Elias. În 1919, numele băncii a fost ușor schimbat, devenind Banca Generală a Țării Românești. Tot în 1919, banca a cumpărat de la Dacia-România și clădirea.

În iunie 1931, Banca Generală a Țării Românești a intrat în faliment. Sediul a fost preluat în aprilie 1937 de Banca Națională a României, care, în 1938, l-a vândut Uniunii Fundațiilor Culturale Regale.

Citește și: Bresle, isnafuri și corporații. Cum erau organizați negustorii

A fost înființată în 1904, cu un capital de 100.000 de lei. Funcționarii săi erau cu toții absolvenți ai Școlii Superioare de Comerț. În 1940, Banca Olteniei își descria astfel serviciile bancare:

„Aducem la cunoștința onoratei clientele că banca noastră a început intensificarea activității bancare: acordă împrumuturi pe cambii, ipoteci, gajuri de mărfuri, cereale, efecte publice etc.

Primește depuneri spre fructificare, vinde și cumpără efecte publice, scontează cupoanele, execută ordine de plată, emite cecuri, primește efecte spre încasare etc., făcând în general orice operațiuni de bancă.”

Citește și: Fabricanții de conserve: începuturi, de la Tache Staicovici la Economu și Ștefănescu

După falimentul din 1922 al Băncii Națiunii, clădirea a intrat în proprietatea urmașei sale, Banca Danubiana. La sfârșitul anilor 1920, și aceasta a intrat în insolvență, iar clădirea, care dispunea de mai multe spații comerciale, a fost scoasă la licitație de creditori.

A fost demolată la începutul anilor 1940, fiindcă în decembrie 1939 farmacia F. Albini, de la parter, figura printre farmaciile de serviciu ale Bucureștiului. Societatea de asigurări Britania a fost înființată în 1924, ca societate anonimă, în care participau două firme britanice și opt persoane particulare.

În anii 1930 vinde asigurări pentru daune provocate de incendiu, furt, furt prin spargere, șomaj, asigurări de transporturi, accidente și de viață.

Clădirea nu mai există, a fost demolată pentru a face loc bulevardului Victoria Socialismului. În 1932, după ce Marmorosch, Blank et Co. intrase în incapacitate de plată, sucursala din această clădire a fost închisă.

Această bancă, înainte de 1904, se numea Marmorosch, Blank et Co. Fusese înființată în 1884, iar proprietarii erau Isac Marmorosch și Mauriciu Blank, comanditați de Pesti Magyar Kereskedelmi Bank, din Budapesta, și Bank fur Handel und Industrie AG, din Berlin.

În 1904 s-a transformat în societate pe acțiuni, având sediul, la București, în Hotel de France. Sediul din Strada Doamnei a fost construit între 1915 și 1923.

Articol publicat în iulie 2026.

Citește și:

Terase în Herăstrău, cumpărături pe Calea Victoriei și un „joie de vivre” balcanic. Cum arăta viața bucureștenilor în perioada interbelică

Concurență neloială în secolul al XIX-lea. Când negustorii români căutau să devină supuși străini pentru beneficii de business