De la magazinul Meinl și vitrinele Electrogaz de pe Victoriei la magazinul de pălării al lui Ioan Torcătoru-Țicu. Cum arăta comerțul în perioada interbelică

Comerțul din perioada interbelică era poate mai sofisticat decât ne imaginăm astăzi. Un exemplu în acest sens vine de la grupul austriac Julius Meinl, care a ajuns până în 1938 la 16 magazine în București.

Încă de la începutul secolului XX, când avea magazine sub nume propriu doar în Transilvania, Julius Meinl distribuia gratuit cataloage în limba română cu produsele sale, invitându-și clientela să comande prin poștă sau la telefon. În plus, compania avea diferite strategii de marketing, adresându-se inclusiv copiilor.

Descoperă secolul uitat

BusinessPedia readuce la lumină economia construită în „secolul uitat”, odată cu lansarea cărții „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”, al treilea volum din colecția BusinessPedia.

După doi ani de muncă prin arhive cu mii de imagini, volumul reunește o selecție curatoriată de fotografii din istoria de business, puse în context. Pentru că o imagine nu înseamnă nimic fără context.

Cartea propune o amplă călătorie vizuală printr-un secol aproape uitat al antreprenoriatului românesc: perioada în care s-au format mari familii de negustori, industriași și bancheri, s-au construit fabrici, bănci, rețele comerciale și mărci care au reușit să concureze cu cele străine, înainte ca această lume să fie întreruptă brutal după naționalizarea din 1948.

Mai jos, descoperă câteva fotografii care aduc în față mai multe exemple legate de comercianții din perioada interbelică, de la vitrinele Electrogaz de pe Calea Victoriei la magazinul de pălării al lui Ioan Torcătoru-Țicu din Calea Văcărești. Toate pot fi regăsite în noul volum BusinessPedia.

Julius Meinl al II-lea (1869–1944), fiul fondatorului imperiului Meinl, și-a făcut ucenicia în comerțul cu coloniale la Londra, de unde s-a întors cu un stil de afaceri bazat pe mobilier de foarte bună calitate în magazinele companiei, servicii prompte și publicitate de bun-gust. În iunie 1938, Julius Meinl S.A.R. avea 16 magazine deschise la București.

Dulciurile Julius Meinl erau și mai atrăgătoare datorită unor mici strategii de marketing care astăzi sunt considerate banale. Cei care erau copii în anii 1940 își amintesc de mirosul irezistibil al cafelei proaspăt râșnite și de abțibildurile colorate pe care le primeau gratuit la orice cumpărătură făcută la Julius Meinl.

Încă din primul deceniu al secolului al XX-lea, când nu avea magazine sub nume propriu decât în Transilvania, Julius Meinl distribuia gratuit cataloage în limba română cu produsele sale, invitându-și clientela să comande prin poștă sau la telefon.

Citește și: De la Otetelechano, Imperial și Hugues la Continental și Grand Hotel Lafayette. Descoperă imagini cu hotelurile din „secolul uitat” din istoria afacerilor românești

În același magazin, Totelectric, Serviciul pentru Dezvoltarea Aplicațiunilor de Gaz și de Electricitate, organiza demonstrații și cursuri gratuite de gătit pentru bucureștencele moderne.

Prin acțiuni de propagandă de acest fel, Societatea Generală de Gaz și Electricitate a ajuns să aibă în 1940 peste 100.000 de abonați, față de 5.000, în 1920. În aceeași perioadă, producția de energie electrică a crescut de la 16 milioane la peste 200 de milioane de kilowați-oră.

La începutul acestei perioade, la București funcționau 83 de centrale electrice, iar în 1933 rămăseseră în funcțiune doar 50, dintre care unele, treptat, s-au conectat la rețeaua orașului.

Citește și: Covoare de la Dora Slănină, confecții pentru domni sau magazinul Sigmund Prager de pe Calea Victoriei. Cum arăta comerțul cu textile în perioada interbelică

Numărul mare de sticle de pe rafturi arată că acest comerciant deținea, pe lângă brevetul de băcănie, și un brevet de băuturi alcoolice, pentru care trebuia să plătească o taxă, calculată, de regulă, în perioada interbelică, în funcție de valoarea localului.

În orice caz, brevetul de băuturi alcoolice se acorda pe baza unui „examen“ riguros, în care reputația comerciantului juca un rol important. Din 1938, din cauza legilor rasiale, brevetele de băuturi s-au acordat, până aproape de sfârșitul războiului, doar cetățenilor români.

Citește și: Când România avea 1.000 de bănci. Descoperă imagini cu băncile din „secolul uitat” din istoria afacerilor românești

Ioan Torcătoru-Țicu a început cu un atelier de reparat și de ajustat pălării, prin 1924. Peste un an, la mica publicitate, căuta să angajeze doi pălărieri.

A făcut trecerea la comerț prin 1935, când a început să vândă pălării, de toate felurile, bascuri, blănuri și…bilete pentru meciurile de box, ceea ce era normal, având în vedere clientela sa exclusiv masculină.

A mai deschis, până în 1939, un magazin în strada Carol nr. 19 și încă unul pe Strada Doamnei nr. 1, iar în 1940 era membru în consiliul de administrație al societății pe acțiuni Fabrica Bănățeană de Pălării S.P.A. Periam.

După război, pălăriile au început să dispară din ținuta domnilor, dar afacerea lui Ioan Torcătoru-Țicu încă exista în 1947. El a murit în ianuarie 1950, la vârsta de 50 de ani.

Citește și: Fabricanții de conserve: începuturi, de la Tache Staicovici la Economu și Ștefănescu

Cooperația, în România, a fost un curent de inspirație occidentală care a avut drept obiectiv ridicarea economică a țărănimii prin forme de asociere benevolă.

Un rol important l-a avut Casa Centrală a Băncilor Populare, creată de Emil Costinescu în 1903, care în 1906 a devenit Casa Centrală a Băncilor Populare și Cooperativelor Sătești.

În teorie, o cooperativă de consum era o asociație în care membrii săi conveneau să cumpere o anumită cantitate de produse de la bazarul propriu, reușind astfel să evite traiul pe datorie, iar la sfârșitul anului să facă și un anume profit.

În practică, s-a dovedit că, fără amestecul și sprijinul statului, cooperativele de consum nu ar fi luat nici măcar puținul avânt pe care l-au avut către sfârșitul perioadei interbelice.

Articol publicat în august 2026.