De la Otetelechano, Imperial și Hugues la Continental și Grand Hotel Lafayette. Descoperă imagini cu hotelurile din „secolul uitat” din istoria afacerilor românești

Bucureștiul comercial găzduia o suită de hoteluri selecte încă din secolul XIX, care cuprinde atât nume a căror rezonanță s-a păstrat în timp, cât și nume care au dispărut, fie atunci când au fost înlocuite de alte hoteluri, fie când au fost demolate definitiv.

În a doua jumătate a secolului XIX, hotelurile bucureștene menționate în ghidurile de călătorie erau: Grand Hôtel du Boulevard, Hôtel Broft, Union, Métropole, Manu, Orient, Saint Petersburg, de Pesht sau Otetelechano, devenit Frascatti, toate pe Calea Victoriei.

Celelalte hoteluri importante din București erau Concordia, Victoria, Dacia, Gabroveni, Patria, Simion, Moldo-Român, Transilvaniei, de Bulgarie, Neubauer, Avram sau d’Athènes.

Descoperă secolul uitat

BusinessPedia readuce la lumină economia construită în „secolul uitat”, odată cu lansarea cărții „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”, al treilea volum din colecția BusinessPedia.

După doi ani de muncă prin arhive cu mii de imagini, volumul reunește o selecție curatoriată de fotografii din istoria de business, puse în context. Pentru că o imagine nu înseamnă nimic fără context.

Cartea propune o amplă călătorie vizuală printr-un secol aproape uitat al antreprenoriatului românesc: perioada în care s-au format mari familii de negustori, industriași și bancheri, s-au construit fabrici, bănci, rețele comerciale și mărci care au reușit să concureze cu cele străine, înainte ca această lume să fie întreruptă brutal după naționalizarea din 1948.

Mai jos, descoperă câteva fotografii cu hotelurile din „secolul uitat”, de la cele care au apărut spre sfârșitul secolului al XIX-lea, până la hotelurile deschise în perioada interbelică.

Ridicat pe locul vechiului hotel Broft, în perioada interbelică a găzduit un birt, al lui Andrei Cernea, care se fălea cu cele mai bune mâncăruri gătite în București.

Potrivit lui Gheorghe Crutzescu, la Continental, pe colț, își aveau punctul de lucru mai multe mici afaceri: „din scuarul micuț se ridica miros de iarbă și de trandafiri, țigăncile cu lalele, bujori sau crini erau pe trotuarul din fața Continentalului, ca un parter viu de flori; comisionarii cu chipiu roșu așteptau la colțul Regalei, să ducă buchetul sau bilețelul, și, aliniați ca la paradă, cu trăsurile sclipitoare, hamurile și alămurile lună, și caii negri cu coada până în pământ, mai lucioși ca oglinda, așteptau, răbdători, impunători, nepăsători, muscalii“.

Citește și: Terase în Herăstrău, cumpărături pe Calea Victoriei și un „joie de vivre” balcanic. Cum arăta viața bucureștenilor în perioada interbelică

Clădirea, stricată de un incendiu în 1872, a fost refăcută de un antreprenor italian, Frascati, care deja ținea un restaurant peste stradă. El a deschis hotelul Frascati, care se va numi tot așa chiar și după 1878, când primii proprietari l-au vândut.

Pe atunci hotelurile bucureștene menționate în ghidurile de călătorie erau: Grand Hôtel du Boulevard, Hôtel Broft, Union, Métropole, Manu, Orient, Saint Petersburg, de Pesht, toate pe Calea Victoriei.

Celelalte hoteluri importante din București erau Concordia, Victoria, Dacia, Gabroveni, Patria, Simion, Moldo-Român, Transilvaniei, de Bulgarie, Neubauer, Avram, d’Atènes.

Alături de hotel a funcționat, din 1895 până în 1931, celebra terasă Oteteleșanu, deschisă de un antreprenor, Mihai Stere (Sterescu), pe locul grădinii care altădată aparținuse vornicului Iancu Otetelișanu, iar apoi văduvei acestuia, Elena.

Terasa, dotată cu restaurant, cafenea și berărie, a mai găzduit multe reprezentații teatrale, dar în 1931 a dispărut ca să facă loc Palatului Telefoanelor.

„Câți ani sunt de când s-a dărâmat casa Frascatti? Și totuși, aproape că am uitat-o cu toții, înainte de război, în etajele doi și trei era instalat hotelul Frascatti. În localul ocupat după război de cinematograful Elita era un restaurant nemțesc, al lui Tomek, unde se mânca binișor și se servea o bere excelentă.

Restaurantul avea o terasă de vară, umbrită de copacii seculari ai parcului Oteteleșanu. Aci veneau să ia masa dudui din buna societate bucureșteană, care urmăreau repetițiile trupei de operetă a lui Grigoriu – dar care, de fapt, îndrăgostite de Leonard și Maximilian, nădăjduiau să prindă măcar o privire din partea idolilor respectivi… În casa Oteteleșanu, devenită în urmă Terasa, era instalat Cercul Militar, care a rămas aci până s-a terminat clădirea monumen- tală din squarul Sărindar.

Iar în splendidul parc al boierilor Otetelișeni s-a instalat, prin 1903-1904, acel teatru de vară care, timp de 12 ani, a recoltat acele mari succese cari au contribuit cu mult – împreună cu spectacolele începute de Alexandru Davila la Național și continuate apoi în teatrul său particular – la crearea publicului nostru de teatru.

Sub direcția marelui animator și excelent director care a fost Constantin Grigoriu – atât de repede și pe nedrept uitat! – s-au perindat, pe scena parcului Oteteleșanu, artiste ca Florica Cristoforeanu, Florica Florescu, Elena Teodorescu-Leonard (devenită, apoi Elena Mavrodi), Anna Grand- Berlescu, Leontina Ioanid, Marietta Ionașcu, Margareta Dan, Jenny Metaxa-Doro, Marioara Cinsky, Elena Cristorian, artiști ca Ion Băjenaru, Alecu Bărcănescu, Nicu Leonard, V. Maximilian, Vasile Toneanu, Nae Ciucurette, Gogu Carussy, Niculescu-Bassu, Niculescu-Buzău, Jean Nicolescu – și atâția alții, și atâtea altele…

Pe scena parcului Oteteleșanu s-au creat operete ca Frumoasa din New-York, Curse-Grătare, Regele Vânătorilor, Straubinger, Vânt de primăvară, Sânge vienez, Vera Violeta, Viena în timpul nopții, Insula Tulipatan, Bocaccio, Princesa dolarilor, Farmecul unui vals, Moștenitorii veseli, După divorț, Fetița olandeză, Contele de Luxemburg și atâtea…

Pe această scenă s-au cunoscut succese mari și neașteptate și s-au înregistrat și unele surprinzătoare căderi… Vă amintiți oare că Văduva veselă a căzut la București în prima distribuție și că abia la reluare a făcut succesul cunoscut?“ – Fortunio, „Bucureștii de acum treizeci de ani. Muscalii din Piața Teatrului. Berăria lui Tomek. Opereta în parcul Oteteleșanu. Punct“, în Adevărul, 8 iunie 1935.

Citește și: Strada Lipscani din București, o poveste cu negustori angrosiști și detailiști

Hotelul Imperial a fost ridicat pe locul caselor lui Costache Cantacuzino. Cafeneaua de la parter s-a numit la început Kübler, iar apoi Café Imperial.

În anii 1930, hotelurile Imperial și High-Life au fost demolate pentru a face loc aripii nordice a Palatului Regal.

Citește și: Covoare de la Dora Slănină, confecții pentru domni sau magazinul Sigmund Prager de pe Calea Victoriei. Cum arăta comerțul cu textile în perioada interbelică

După 1856, un bucătar venit la București în slujba unei case boierești sau chiar în slujba curții domnești a decis să-și deschidă propria afacere și a ajuns într-atât de bun, încât a rămas chiar și în cea mai frumoasă istorie a Căii Victoriei.

„Hotel Hugues, primul din oraș, în fața Teatrului, cu 40 de camere, având la poartă stație de trăsuri și omnibuse. Prețul unei camere de la 5-18 lei pe zi, iar o cameră, un salon și o odaie de servitori, 15 franci.

Restaurant cu bucătărie franțuzească, românească, germană și rusă. O masă costă vreo 4-5 fr., dar poate să coste și 20. Proprietar este un francez, Donat Hugues“ (Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi, 1943).

Citește și: Povestea familiei CAPȘA, simbolul luxului și calității în arta cofetăriei

A fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe locul unui han mai vechi, hanul Damaris, transformat în hotel, cu nume franțuzit, „Otel de Franța“ sau „Hôtel de France“, pe care proprietarul din 1882, Tănăsache Eliad, l-a dărâmat, ca să se construiască un hotel nou.

În unele cărți poștale mai poate fi văzut cu numele Hôtel de France. În 1912 a fost cumpărat la licitație, cu 2,4 milioane de lei, de Eugen Ghica. După Primul Război Mondial, devenit Grand Hôtel Lafayette, a intrat în proprietatea marelui latifundiar Nicolae Ghica-Comănești.

Berăria de la parter s-a transformat în restaurant, iar la subsol, prin 1905, a funcționat un cinematograf, iar apoi, până în 1940, un club de noapte, cu o reputație nu tocmai onorabilă, Tunel de France.

După război, naționalizat, s-a numit Hotel Victoria. Șubrezit de cutremurul din 4 martie 1977, a fost demolat, iar pe la jumătatea anilor 1990, pe locul său a apărut un zgârie-nori.

În clădirea de alături, construită pe o structură mai veche, în stil Art Déco, a funcționat Palatul Librăriei Socec. În 1931, firma franceză Galeries Lafayette a deschis aici o surcursală care a devenit unul dintre cele mai luxoase magazine ale Bucureștiului. După 1948 a devenit Magazinul Victoria.

Articol publicat în august 2026.