Bresle, isnafuri și corporații. Cum erau organizați negustorii

Negustorii sași din Transilvania și negustorii nemți erau organizați în corporații, în bresle și isnafuri, încă de acum câteva sute de ani. Negustorii români care interacționau cu aceștia au început să imite formele lor de organizare și să se organizeze în bresle, încă din perioada secolelor XVII-XVIII.

Mai târziu, negustorii români au trecut la forme mai moderne de organizare și erau grupați în funcție de specificul activității, de la negustorii de vite până la negustorii de cereale sau negustorii de vin.

Aflăm mai multe despre regulile complexe după care funcționau organizațiile negustorilor din memoriile scrise de D. Hagi Theodoraky la sfârșitul secolului XIX. Redăm în continuare un fragment.

Breslele și isnafurile

Comerțul intensiv făcut cu Transilvania și legăturile cu sașii, care erau organizați în corporații, cunoscute pe vremi de bresle și isnafuri, cum și organizațiile nemțești, pe care cei care vizitau de două ori pe an târgul din Lipsca, cunoscut sub numele de Kaufmannschaften, fac ca și negustorimea română să se organizeze pe bresle și să imite corporațiile străine.

Astfel, în secolul trecut găsim și la noi organizarea breslelor cu șartul lor (hrisoave). De fapt, acest hrisov avea menirea regle mentării relațiilor dintre membrii mari și mici ai corporației, precum și pentru drepturile breslei în stat și  față de alte bresle.

Breasla are mai-măria sa, adică pe mai-mare bașa, care de fapt era starostele, era compusă din 12 bătrâni, stăpâni de prăvălie și de meșteșuguri și care erau sau fuseseră protomeșteri. Starostea la judecata pricinilor breslașilor era ajutată de acești 12 protomeșteri sau  bătrâni și de doi proistoși^[1].

Numirea de protomeșteri și proistoși arată reorganizarea breslelor în secolul al XVIII-lea sub influența fanarioților.

Breasla era compusă din ucenici care slujeau pe pricopseală cu zapis câte 3, 4, 5 și 6 ani, după greutatea meșteșugului de învățat, din calfe care primeau plata cu luna (simbrie) sau plata cu ziua, din meșteri sau stăpâni.

Potrivit cu șartul său, breasla avea cutia pentru ajutorarea celor scăpătați din breaslă și îngroparea celor săraci. Cutia era alimentată de havaetul, adică taxa ce da  fiecare calfă când se făcea stăpân și deschidea prăvălie, din cotizații, o para (un ban mărunt) pe săptămână dată de meșteri și de calfe, din amenzile celor care călcau șartul breslei, amenzi îndoite și întreite pentru recidiviști,  din taxa anuală a fiecărui meseriaș.

Starostea era dator să găsească stăpân calfelor, să contrasemneze zapisele ucenicilor; el judeca pricinile negustorești de vânzare și de cumpărare ale breslei. Cel care nu se supunea de bunăvoie la hotărârea starostelui era constrâns cu forța de aga (prefect) sau de căpitanul de dorobanți.

Când două bresle, pantofari și cizmari, băcani cu paralâcul și băcani cu toptanul, se certau împreună, domnul hotăra.

Străinii își aveau breslele lor: evrei, armeni, nemți. Toți puteau cumpăra în București, numai armenii erau privilegiați și puteau cumpăra și vii împrejurul orașului.

Epitropia obștească, Spătăria, Agia, Polcovnicia podurilor mai aveau de a face cu breslele bucureștene, care, înaintea acestor dregători, aveau adesea să lupte pentru prăvălii și dreptul de a vinde, cu egumenii mănăstirilor, care erau niște adevărați satrapi.

Breslele țineau foarte mult, până la bătaia inclusiv la șartul lor și cu dorința de a se întrece unele pe altele, ceea ce se întâmpla de  fapt și la corporațiile franceze și medievale, munceau de zor, își făceau concurență la toartă pentru bogăția steagului breslei, pentru măreția serbării lor anuale, când mergeau la anume biserică, la anume icoane ca să  serbeze praznicul și pe patronul breslei.

Multe din vechime, altele din secolul trecut, breslele au avut următorii patroni și praznice^[2]:

1) Tabacii – pe Sf. Niculae, la Biserica Sf. Niculae din Broșteni;

2) Brutarii – pe Sf. Petru și Pavel, la Biserica Bradu-Staicu;

3) Cojocarii – pe Sf. Ilie, la Biserica Sf. Gheorghe-Nou;

4) Brașovenii – pe Sf. Dumitru, la Biserica Vergului;

5) Lumânărarii – pe Sf. Andrei, la Biserica  Sf. Niculae Șelari;

6) Bogasierii, adică Lipscanii – Sf. Treime, la Biserica Sf. Gheorghe-Nou;

7) Băcanii – Duminica tuturor sfinților, la Biserica Bradu-Staicu;

8) Pescarii – pe Sf. Niculae, la Biserica Sf. Vineri Herasca;

9) Săpunarii – pe Sf. Prooroc Daniel, la biserica Sf. Niculae Broșteni; 

10) Argintarii – pe Sf. Ierarh Spiridon, la Biserica Spirea Veche, legenda spune că Sf. Spiridon a prefăcut un șarpe în baston de aur;

11) Croitorii – Adormirea Maicii Domnului, la Biserica Flămânda;

12) Cirezarii – Nașterea Domnu lui, la Biserica Silivestru. Pe icoana nașterii în peșteră sunt și un bou, și un asin, de aici alegerea cirezarilor pentru praznicul lor;

13) Căruțașii – pe Sf. Ilie, la Biserica  Sf. Gheorghe-Nou;

14) Fierarii și rogojinarii – Sf. Treime, la Biserica Colțea;

15) Birjarii – pe Sf. Gheorghe, la Biserica Sf. Ion-Moși;

16) Morarii – pe Sf. Haralambie, la Biserica Sf. Ion-Moși;

17) Chiristigiii – pe Sf. Ilie, la Biserica de la Pipera, afară din capitală, nu departe de aerodromul militar;

18) Curelarii – pe Sf. Visarion, la Biserica Sfinților (Sibilele);

19) Lăutarii – pe Sf. Paraschiva, la Biserica zisă Caimata, astăzi dispărută prin facerea bulevardului. Icoana la care se închinau era Sf. Cecilia, patroana artiștilor muzicanți și compozitorilor ortodocși;

20) Potcovarii – pe Sf. Gheorghe, la Biserica cu Sibilele (Sfinți);

21)  Plăpumarii – pe Sfinții Vasile, Grigore și Ion, la Biserica Izvorul-Nou dintre vii;

22) Orzarii – pe Sfinții Grigore și Dumitru, la Biserica Oborul Nou;

23) Precupeții – Izvorul Tămăduirii, la Biserica Izvorul Nou dintre vii;

24) Marchitanii – pe Sf. Niculae, la Biserica Șelari;

25) Dulgherii – pe Sf. Niculae, la Biserica din Dușumea;

26) Bărbierii – pe Sf. Paraschiva, la Biserica dintr-o zi;

27) Rotarii – pe Sf. Ilie, la Biserica Oborul Nou;

28) Căldărarii – pe Sfinții  Athanase și Chirii, la biserica Popa Soare;

29) Cizmarii –  pe Sf. Haralamb, la Biserica Oborul Vechi;

30) Cavafii –  pe Sf. Spiridon, la Biserica Popa Nan;

31) Grădinarii – pe Sf. Trifon, la Biserica Manu-Cavafu. Legenda spune că acest sfânt gonește lăcustele, omizile, șoarecii etc., de fapt rugăciunile Sf. Trifon sunt pentru gonirea acestor pacoste;

32) Pantofarii – pe Sf. Spiridon, la Biserica  Ceauș-Radu;

33) Grânarii – pe Sf. Ilie, la Biserica Delea  Veche;

34) Tutungiii, cafegiii și tabacii – Izvorul Tămăduirii, la Biserica Izvorul din Verde. 

Toate aceste bresle le-am găsit în Istoria Bucureștilor de Gion, care și dânsul le-a obținut de la părintele I. Iordăchescu, parohul bisericii Lucaci, profesor la Seminarul Central, care astăzi nu știu de mai este în viață. 

Și astăzi, numele de staroste este întrebuințat pentru a arăta mai-măria unui om și nu o dată mi s-a întâmplat, vorbindu-se de omul bogat, dar zgârcit, să fie gratificat cu titlul de adevărat staroste al calicilor. 

Acest fragment a fost extras din cartea „Amintiri din trecutul negustoresc”, scrisă de D. Hagi Theodoraky, al doilea volum din colecția BusinessPedia. Descoperă întregul volum.

Dezbatere Bookfest cu ocazia lansării

Ar trebui să fie obligați antreprenorii de succes să facă bine, să dea înapoi societății? Ar funcționa? Mai mulți lideri de business au răspuns la această provocare în contextul unei dezbateri organizate cu ocazia lansării unei noi ediții a cărții „Amintiri din trecutul negustoresc”, de D. Hagi Theodoraky, al doilea volum din colecția BusinessPedia.

Dezbaterea a avut loc la Bookfest 2024 și a fost moderată de Ionuț Bonoiu, inițiatorul BusinessPedia. Participanți: Sorin Preda, fondator Global Vision, Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company, Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties și Fulga Dinu, country manager CPI Property Group România. Descoperă întreaga dezbatere mai jos.

[1] „Proistos“, fruntaș (gr. proestos).

[2] Sunt menționate aici peste douăzeci de biserici din cartierele burgheze și populare, nu boierești, ale orașului. În afară de Sf. Gheorghe Nou, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, care-și are acolo mormântul, și de Colțea, din aceeași vreme, întemeiată de spătarul Mihai Cantacuzino, doar Izvorul Tămăduirii (Ma vrogheni) din 1787 mai este biserică domnească. Celelalte sunt a Vergului, din sec. XVIII, în spatele Patriarhiei, Sf. Nicolae Șelari, din 1806. pe strada cu același nume, Sf. Vineri Herasca, din sec.  XVII, refăcută în 1839, dărâmată în 1980, Spirea Veche, pe Dealul Spirei, clădită pe la 1760, dărâmată în 1982, Silvestru, poate de la sfârșitul sec. XVIII, a Sfinților, din 1726, cu fresce exterioare șterse, cu ctitori Nicolae Mavrocordat și mitropolitul Daniil, Izvorul Nou dintre Vii, a croitorilor și șalvaragiilor, din sec. XIX, Oborul Nou, din 1842, cu hramul Sf. Treime, Dintr-o Zi, construită în 1702, lângă Facultatea de Arhitectură, Popa Soare, din 1744, Popa Nan, de pe la 1700, Ceauș Radu, către 1757, și Oborul Vechi, care era în 1823 biserica breslei dogarilor.