Mariana Gheorghe, ex-OMV Petrom: Trebuie să ne implicăm și să reducem nivelul de analfabetism funcțional în România
Liderii de business trebuie să se implice în proiecte care vizează reducerea nivelului de analfabetism funcțional din România, în contextul în care devine o problemă socială din ce în ce mai mare, după cum a explicat Mariana Gheorghe, ex-CEO OMV Petrom.
„Educația a scăzut foarte mult. Cea mai mare rușine am avut-o în această vară când am conștientizat mai mult decât până acum că nivelul de analfabetism funcțional este la 40-50%. Este inadmisibil”, a declarat Mariana Gheorghe în cadrul primei ediții a dezbaterilor BusinessPedia Connect, eveniment găzduit de Banca Națională a României.
Studiul internațional PISA 2025 realizat în rândul elevilor de 15 ani a arătat că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcționali la Matematică, iar procentul se apropie de acest prag și la Citire.
Mariana Gheorghe, care a condus OMV Petrom din 2006 până în 2018, face apel la liderii de business să se implice, întrucât ea se află din 2021 în conducerea Teach for Romania, un ONG care promovează accesul egal la educație de calitate pentru copiii din medii defavorizate sau vulnerabile.
„Și pentru că tot am vorbit de ce facem, Camelia (n.r: Șucu) s-a dus la Crucea Roșie, eu cu Marius (n.r: Ștefan) suntem la Teach for Romania și sper să vă implicăm pe toți în acest proiect de reducere a analfabetismului funcțional.”
Un alt proiect de educație în care s-a implicat Mariana Gheorghe, mai puțin legat de analfabetismul funcțional, este Future of Leadership Institute (FLI), care își propune să educe lideri care dezvoltă ținând cont și de ceea ce este bine pentru comunitatea în care activează.
„Cred că toate lucrurile se pot face cu un leadership care se gândește la the greater good, cum îi spun eu, că am trăit în Anglia atâția ani. Leadership-ul înseamnă, dincolo de management, să-i influențez și să-i inspir pe alții să facă lucruri bune pentru societate. Eu sunt foarte optimistă, studenții și antreprenorii pe care i-am văzut au ceea ce trebuie să fie de succes.”
Declarațiile sale au venit în contextul primei ediții a dezbaterilor BusinessPedia Connect, găzduită de Palatul BNR și organizată în jurul lansării volumului „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”, coordonat de Ionuț Bonoiu, fondatorul BusinessPedia.
Tema primei ediții a dezbaterilor BusinessPedia Connect, găzduită de BNR, a fost „Cine duce România mai departe”. Evenimentul a fost deschis de Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, și a adus la un loc fondatori, moștenitori, manageri de mari companii cu experiențe variate.
Printre aceștia s-au numărat Teofil Mureșan (E-INFRA), Camelia Șucu (Class In, Mobexpert), Felix Pătrășcanu (FAN Courier), Fady Chreih (Regina Maria), Andrei Ursulescu (Scandia Food), Sorin Preda (Global Vision), Radu Hanga (Bursa de Valori București), Marius Ștefan (Autonom), Simona Gemeneanu (Morphosis Capital), Elisabeta Moraru (Google România) și Bogdan Doicescu (Bog’Art Holding Management).
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER), ASEBUSS, CFA Society România, TechAngels, Romanian Tech Startups Association, The Real Estate Event și Weezer Agency. Revista Cariere și Wall-Street.ro au fost parteneri media.
Cum era la început?
Mariana Gheorghe a lucrat pentru Ministerul Finanțelor la începutul anilor ’90, iar din 1993 a lucrat pentru Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), unde a fost promovată până la o poziție regională.
După privatizarea Petrom din 2004, ea a devenit membră în Consiliul de Administrație al companiei, ca reprezentant al BERD. În 2006, Mariana Gheorghe a devenit CEO al OMV Petrom, iar în 2007 a devenit și președintele directoratului. A rămas la conducerea companiei până în 2018, când s-a retras, iar în locul ei a venit Christina Verchere.
În contextul BusinessPedia Connect @ BNR, Mariana Gheorghe a fost printre liderii de business care au povestit cum au fost începuturile tranziției la economia de piață, o perioadă în care multe elemente nu existau și a fost nevoie să fie construite de la zero.
„Când am început la Petrom, toate procesele au fost luate, răstălmăcite și puse pe alte baze. Noi vorbim de schimbare, dar de fapt era o revoluție în organizație. Toată lumea trebuia să învețe ceva nou, ceva care nu exista înainte, inclusiv meserii noi. Îmi amintesc, spre exemplu, când a trebuit să inventăm meseria de ombudsman.
Nu știu câți aveți ombudsmani în organizație, dar am creat noi această meserie în România după o criză în Petrom și a trebuit să mergem să creăm un cod COR pentru ea.”
Un ombudsman în mediul corporate se referă la un specialist care asigură asistență unei societăți, de regulă pentru rezolvarea unor litigii. O altă schimbare importantă de care își amintește Mariana Gheorghe a fost momentul în care Petrom le-a impus furnizorilor să asigure norme de sănătate, securitate, siguranță și mediu (HSE).
„Era o revoluție. Cum adică tu îmi spui mie să am grijă de oameni sau să am protecția echipamentelor și a businessului. Și totuși erau schimbări de genul acesta, mai ales la cei care au trecut printr-o privatizare.”
Pe de altă parte, Petrom a beneficiat de procesul de privatizare când vine vorba de implementarea unor noi procese și sisteme, întrucât acestea au fost construite pe baza unui know-how care exista la nivelul grupului OMV.
„Noi am copiat toate procedurile și sistemele, aveam achiziții mai ieftine pentru că erau integrate în grup, deci era un avantaj extraordinar de mare să ai acea privatizare.”
Mariana Gheorghe a rememorat în cadrul evenimentului relația pe care a avut-o cu Petrom încă dinainte de a ajunge să lucreze direct pentru companie în urma privatizării. Primul contact l-a avut atunci când lucra la Ministerul Finanțelor, iar Banca Mondială a acordat în 1991 un împrumut României sub denumirea TACI (Technical Assistance and Critical Imports), care viza și Petrom, pe când era organizat ca regie autonomă.
„Istoria mea cu Petrom a început cu primul împrumut TACI, în care Regia Autonomă Petrom era un client. Și de atunci, tot timpul carierei mele m-am intersectat cu Petrom. Când m-am dus la BERD, am făcut împrumuturi și pentru Petrom, am fost implicată în crearea companiei naționale Petrom SNP, cum o știm acum, care s-a făcut cu BERD și cu Banca Mondială.
Atunci când s-a făcut, fiind româncă, am vrut și noi un campion, iar FMI voia să scoatem din lanțul valoric rafinăriile, pentru că erau foarte mici. Iar noi, cei de la BERD, am luptat și am câștigat în fața Băncii Mondiale și în fața FMI și am reușit să păstrăm rafinarea, să facem o integrare pe tot lanțul valoric, de la sondă la pompă. Și uite că a ajuns să fie campionul pe care l-am visat.”








Despre „O istorie ilustrată a afacerilor din România”
După doi ani de documentare și curatoriere prin arhive cu mii de imagini, echipa BusinessPedia a lansat cel mai recent volum al seriei sale de cărți istorice, volumul „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”.
Cartea propune o amplă călătorie vizuală printr-un secol aproape uitat al antreprenoriatului românesc, perioada în care s-au construit fabrici, bănci, prăvălii, hoteluri, cafenele, rețele comerciale și mărci care au reușit să concureze cu cele europene, înainte ca această lume să fie întreruptă brutal de instaurarea regimului comunist.
După reeditarea volumelor semnate de dr. Nicolae I. Angelescu (Negustorii de odinioară) și Dimitrie Hagi Theodoraky (Amintiri din trecutul negustoresc), noua apariție din colecția BusinessPedia reunește sute de fotografii de epocă, portrete de negustori, industriași și bancheri, imagini ale afacerilor și povești despre familiile care au contribuit la modernizarea comerțului, industriei și finanțelor românești.
De la Capșa, Chrissoveloni și Marmorosch-Blank până la Malaxa, Cantacuzino, Julius Meinl și Scandia, cartea reconstruiește vizual o lume de afaceri care a modelat România modernă, dar care a fost, în mare măsură, scoasă din memoria publică după naționalizarea din 1948. Volumul este realizat în condiții grafice de excepție, ca o ediție de colecție destinată cititorilor interesați de istorie, antreprenoriat, economie, patrimoniu vizual și cultura de business românească.
Articol publicat în octombrie 2026.