Christina Verchere este unul dintre cei mai puternici executivi din România. Ea conduce din 2018 OMV Petrom, cea mai mare companie din industria energetică de pe piața locală. Cu o experiență de două decenii la gigantul petrolier British Petroleum (BP), evoluția sa profesională a purtat-o prin întreaga lume. A ocupat poziții de conducere în țări precum Marea Britanie, SUA, Canada și Indonezia.
Educație
Christina Verchere a avut ceea ce ea numește o „copilărie internațională”, întrucât părinții ei au decis să se mute din Marea Britanie când ea avea doar un an.
A crescut în Hong Kong, Japonia, apoi în SUA, înainte de a se întoarce în Regatul Unit pentru a urma liceul.
Ea a studiat Economie la Universitatea din Aberdeen, de unde a obținut și o diplomă de master în 1993, în Științe Economice.
Carieră
Verchere a intrat în industria petrolului și gazelor din Londra în 1995, ca analist financiar în cadrul companiei Amoco. La acel moment, ea nu viza neapărat această industrie, dorindu-și doar să vadă lumea și să lucreze în comunitatea de business.
După trei ani, gigantul petrolier British Petroleum (BP) a cumpărat Amoco iar Christina Verchere a intrat în lumea corporației britanice care avea să o formeze și să o ducă în următoarele decenii pe alte două continente.
Din 1999 până în 2001, a lucrat la Londra pentru integrarea activităților de explorare și producție după fuziunea dintre cele două companii, pentru ca mai apoi să plece în Houston, Texas pe poziția de Team Leader în divizia comercială.
Christina Verchere a lucrat, între 2004-2006, ca asistent executiv al CEO-ului diviziei de explorare și producție a companiei North America Gas din cadrul BP, în statul Wyoming. În 2006 a devenit lider într-o echipă a acestei companii, poziție pe care a păstrat-o până în 2008.
În 2009, ea a fost promovată ca Chief of Staff în cadrul diviziei de explorare și producție, însă a rămas pe această poziție doar un an, înainte de a deveni Vicepreședinte al Biroului de Management al Programului Upstream al BP din Houston, Texas, care s-a ocupat de reorganizarea majoră a activităților de explorare, producție și dezvoltare ale companiei.
Verchere a fost promovată în 2012 ca CEO și președinte al BP Canada Energy Group, mutându-se astfel într-o țară nouă.
La scurt timp, executivul a schimbat din nou continentul, dorindu-și să meargă într-o țară în curs de dezvoltare în Asia de Sud-Est, având în vedere că a fost încântată de contactul pe care l-a avut în copilărie cu această regiune.
Astfel că, în 2014, ea a ajuns în Indonezia, având funcția de Președinte Regional pentru BP Asia Pacific, unde a supravegheat timp de patru ani activitățile de explorare și producție din Indonezia, Australia și China.
Sosirea în România
Austriecii de la OMV au recrutat-o pe Christina Verchere în 2018, pentru a o succede pe Mariana Gheorghe la conducerea operațiunilor din România – unde compania era cel mai mare grup de oil&gas din piață și una dintre cele mai mari companii din întreaga economie.
Verchere a preluat un gigant, iar printre obiectivele mandatului ei se numără proiecte fără precedent precum explorarea gazelor din Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep.
Numită inițial pentru a finaliza mandatul Marianei Gheorghe, Christina Verchere a primit un nou mandat de patru ani în 2019, iar proiectul gazelor din Marea Neagră a rămas unul dintre principalele obiective.
Sosirea ei i-a bucurat și pe acționari, în contextul în care primul an de activitate a coincis cu o creștere de 64% a profitului net al OMV Petrom.
Mandatul ei a devenit cu atât mai complex cu cât întreaga Europă a decis să treacă printr-o tranziție energetică accelerată, una care are temporar în centrul ei gazul – determinând OMV Petrom să înceapă transformarea spre o companie de gas&oil.
Prioritatea ei de când a ajuns în România a fost proiectul gazelor din Marea Neagră, în principal proiectul Neptun Deep. După o saga de decizii și indecizii politice, care au dus la mutări de business precum ieșirea ExxonMobil din proiect și intrarea Romgaz în 2022, OMV a reușit să meargă înainte cu proiectul.
În 2023, OMV Petrom a luat decizia finală pentru investiția în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. La acel moment, compania condusă de Verchere estima că va începe să scoată gazul în 2027.
În mandatele Christinei Verchere, OMV a rămas unul dintre cei mai mari investitori din țară și din regiune. Doar în 2023, bugetul de investiții al companiei s-a ridicat la 6 miliarde de lei, însă în fiecare an au existat investiții de zeci sau sute de milioane de euro.
În 2024, OMV Petrom a cumpărat 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești, companie cu proiecte regenerabile de 1 GW în portofoliu.
În paralel, gigantul a cumpărat Renovatio Asset Management, compania care gestionează cea mai mare rețea de stații de încărcare din România la momentul tranzacției, cu peste 400 de stații. OMV Petrom anunța investiții de 1,3 miliarde de euro împreună cu Renovatio.
În același an, OMV Petrom a anunțat o investiție de 750 de milioane de euro la Petrobrazi pentru a transforma rafinăria în primul producător major de combustibili sustenabili din regiune. Construiește o instalație de SAF și două instalații de hidrogen verde.
Tot în 2024, OMV Petrom a dat startul celor mai mari investiții din istoria companiei în piața locală, cu o medie anuală de 8 miliarde de lei. Cel mai mare proiect de investiții era explotarea Neptun Deep alături de Romgaz.
Compania condusă de Christina Verchere a intrat în anul 2025 cu o treime din investițiile pentru Neptun Deep realizate. Unitatea de foraj era deja în Marea Neagră, componentele platformei erau în construcție în Italia și Indonezia, iar OMV Petrom se pregătea să înceapă forajul. OMV Petrom are și un portofoliu de solare și eoliene de 2,4 GW.
La începutul anului 2025, OMV Petrom a demarat lucrările de construcție a unității de combustibili sustenabili pentru aviație (SAF) și motorină din surse regenerabile (HVO) de la Petrobraz, cu o capacitate anuală de producție de 250.000 de tone de combustibili sustenabili. Investiția se ridică la 750 de milioane de euro.
În iulie, OMV Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, la 70 de kilometri de Craiova, cu un potenţial de producţie de 1.300 bep pe zi. Aproximativ 15 milioane euro au fost investiţi până acum în faza de explorare.
La finalul anului 2025, OMV Petrom a ajuns la o înțelegere cu guvernul din România pentru prelungirea cu 15 ani, începând din 2029, a acordurilor de concesiune pentru peste 120 de zăcăminte petroliere. În același an, compania și-a redus efectivul de angajați cu 1.000 de oameni.
În 2026, OMV Petrom a intrat într-un nou proiect offshore la Marea Neagră, intrând într-un consorțiu de explorare pentru perimetrul Han Tervel din zona bulgară a Mării Negre. În paralel, compania era implicată în proiectul pentru perimetrul Han Asparuh.
Tot în 2026, compania condusă de Christina Verchere a demarat lucrările la conducta care urma să lege Neptun Deep de țărm, în contextul în care proiectul era în grafic astfel încât producția să înceapă în 2027.
Sub conducerea Christinei Verchere, OMV Petrom a realizat una dintre cele mai mari contribuții private pentru o cauză socială din istoria României, sprijinind Asociația Dăruiește Viață cu 10 milioane de euro pentru construcția primului spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România.
De-a lungul carierei, Verchere a făcut parte din mai multe asociații profesionale, precum Asociația Canadiană a Producătorilor de Petrol sau Asociația Petrolului din Indonezia, la cea din urmă fiind și în conducere pentru o scurtă perioadă.
Viață personală și pasiuni
Christina Verchere este pasionată de jogging și aleargă de cel puțin trei ori pe săptămână, chiar înainte de a se îndrepta spre birou. Locul în care îi place cel mai mult să alerge în Capitală este parcul Herăstrău.
Îi place să viziteze zone precum Transilvania sau Maramureș și să meargă cu bicicleta sau la ski.
Articol actualizat în mai 2026.
Webografie - click pentru lista surselor!
www.romania-actualitati.ro/emisiuni/oameni-care-misca-romania/interviu-christina-verchere-director-general-executiv-omv-petrom-id139191.html
www.omvpetrom.com/ro/investitori
www.linkedin.com/in/christina-verchere-75394023/?originalSubdomain=ro
www.zf.ro/suplimente/christina-verchere-ceo-petrom-singurul-producator-local-de-petrol-si-19757907
www.nytimes.com/1998/08/12/business/british-petroleum-is-buying-amoco-in-48.2-billion-deal.html
adevarul.ro/blogurile-adevarul/ce-va-prelua-christina-verchere-de-la-mariana-1835826.html
www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/video-noul-ceo-omv-petrom-era-conducerea-bp-explozia-golful-mexico-cel-mare-dezastru-ecologic-istoria-sua-devenit-subiect-film-ulterior-supervizat-restructurarea-operatiunilor-upstream-17572436
aspeninstitute.ro/people/christina-verchere/
www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/noul-ceo-al-petrom-cea-mai-mare-companie-din-romania-este-christina-verchere-o-scotianca-de-46-de-ani-care-lucreaza-pentru-gigantul-bp-in-asia-16921611
www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/217132/mariana-gheorghe-inlocuita-dupa-peste-un-deceniu-la-sefia-petrom-cu-un-fost-executiv-bp.html
www.zf.ro/companii/energie/scotianca-christina-verchere-isi-incepe-astazi-mandatul-la-conducerea-petrom-17161565
hotnews.ro/christina-verchere-nca-patru-ani-n-functia-de-director-general-executiv-al-omv-petrom-331265
www.economica.net/petrom-profit-petrom-2018-rezultate-omv-petrom-t4-2018_164462.html
www.zf.ro/companii/energie/christina-verchere-ceo-omv-petrom-gazul-este-o-parte-a-solutiei-pentru-tranzitia-energetica-si-mai-important-este-o-resursa-pe-care-romania-o-are-18896177
www.agerpres.ro/economic-intern/2022/08/01/romgaz-a-finalizat-achizitia-participatiei-exxon-in-proiectul-neptun-deep-din-marea-neagra–957941
www.digi24.ro/stiri/economie/energie/omv-si-romgaz-au-luat-decizia-finala-de-exploatare-a-gazelor-din-proiectul-neptun-deep-romania-va-fi-cel-mai-mare-producator-din-ue-2394185
www.bursa.ro/omv-petrom-pregateste-investitii-de-6-miliarde-lei-in-acest-an-48859842#google_vignette
economedia.ro/omv-petrom-anunta-o-investitie-de-130-milioane-de-euro-la-rafinaria-petrobrazi-pentru-constructia-unei-unitati-de-produse-aromatice.html
www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/omv-petrom-incepe-anul-forta-cumpara-cel-mare-portofoliu-proiecte-22225224
cursdeguvernare.ro/omv-petrom-investeste-750-mil-euro-la-rafinaria-petrobrazi-pentru-productia-de-combustibili-ecologici.html
www.digi24.ro/stiri/economie/christina-verchere-omv-petrom-intram-in-perioada-cu-cele-mai-mari-investitii-din-istoria-companiei-8-miliarde-lei-an-in-2024-2026-2671641
www.forbes.ro/dosar-25-pentru-2025-christina-verchere-ceo-omv-petrom-victoria-logicii-432815
e-nergia.ro/petrom-doneaza-10-milioane-de-euro-pentru-constructia-primului-spital-de-oncologie-pediatrica-din-romania
www.businessmagazin.ro/actualitate/care-este-povestea-celei-mai-puternice-femei-executiv-din-businessul-19051409
www.prosport.ro/sport-life/interviu-cu-christina-verchere-am-alergat-in-8-tari-am-alergat-si-iarna-pe-temperaturi-joase-era-zapada-multa-dar-a-fost-amuzant-ceo-ul-petrom-practica-sportul-de-30-de-ani-si-are-un-mesaj-pentru-roma-18130801