pattern
bk-map
bk-bl bk-br bk-tr

povești

Bogdan Doicescu, Bog’Art: Cumperi sau vinzi? Cred că va fi o întrebare foarte bună pentru următorii zece ani, mai ales în contextul succesiunii în afacerile de familie

Companiile românești trebuie să se gândească la următorul deceniu de dezvoltare, iar antreprenorii români trebuie să decidă dacă vor cumpăra noi active și vor continua să crească sau dacă vor vinde afacerea, în contextul în care economia românească trece printr-o perioadă de transformări structurale, accentuată de nevoia succesiunii în afacerile de familie.

„Cumperi sau vinzi? Cred că va fi o întrebare foarte bună pentru următorii zece ani, mai ales în contextul succesiunii în afacerile de familie, dar în general în business. E interesant că pregătirea pentru a cumpăra sau pentru a vinde este cam identică în business-urile de familie.

Trebuie să ai cifre curate, management profesionist, guvernanță funcțională, procese și să ai un business care poate fi înțeles de cineva din exterior, să-i poți explica cum faci tu profit, cum e condusă compania și cum funcționează activitatea de zi cu zi, cu aceeași simplitate cu care i-ai explica unui copil de 4 ani”, a explicat Bogdan Doicescu, CEO Grup Bog’Art Holding Management, în cadrul primei ediții a dezbaterilor BusinessPedia Connect, eveniment găzduit de Banca Națională a României.

Bogdan Doicescu este unul dintre tinerii din generația de moștenitori pe care economia românească se bazează să ducă mai departe afacerile construite de familia lui în ultimele trei decenii. Raul Doicescu, tatăl său, a dezvoltat grupul Bog’Art, unul dintre cei mai mari jucători din piața de construcții, cu activități inclusiv în sectorul imobiliar.

„Eu cred că este important să alegem pe ce parte vrem să jucăm. Sectorul construcțiilor a crescut foarte mult în unii ani și am captat din această creștere. E important să iei tu propriile decizii privind momentul în care vinzi sau cumperi și să nu fii captiv pieței sau ciclurilor economice majore. Să poți să fii stăpânul propriului destin și să poți să-ți găsești momentul oportun pentru a accesa surse alternative de finanțare sau pentru a consolida”, a completat Bogdan Doicescu.

Declarațiile sale au venit în contextul primei ediții a dezbaterilor BusinessPedia Connect, găzduită de Palatul BNR și organizată în jurul lansării volumului „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”, coordonat de Ionuț Bonoiu, fondatorul BusinessPedia.

Tema primei ediții a dezbaterilor BusinessPedia Connect, găzduită de BNR, a fost „Cine duce România mai departe”. Evenimentul a fost deschis de Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, și a adus la un loc fondatori, moștenitori, manageri de mari companii cu experiențe variate.

Printre aceștia s-au numărat Teofil Mureșan (E-INFRA), Camelia Șucu (Class In, Mobexpert), Felix Pătrășcanu (FAN Courier), Fady Chreih (Regina Maria), Andrei Ursulescu (Scandia Food), Sorin Preda (Global Vision), Radu Hanga (Bursa de Valori București), Mariana Gheorghe (fost CEO OMV Petrom), Simona Gemeneanu (Morphosis Capital), Elisabeta Moraru (Google România) și Marius Ștefan (Autonom).

Bog’Art, la următoarea generație

Bogdan Doicescu a studiat în SUA, la Columbia University și New York University. A acumulat experiență în piața imobiliară la Douglas Elliman în New York și Canary Wharf la Londra, iar în 2015 a devenit director de dezvoltare în Bog’Art. Treptat, s-a implicat tot mai mult în afacerea familiei.

„E un subiect care e foarte aproape de suflet pentru noi la Bog’Art, o companie activă de peste 35 de ani care se află în etapele de tranziție și succesiune. Nu e un moment, e un proces, asta cred că e valabil în orice business, nu e neapărat acel deal sau acel moment, e un proces pe care noi l-am luat foarte în serios, practic, de când am fost născut.”

Responsabilitatea afacerilor familiei a fost o temă prezentă de-a lungul vieții lui Bogdan Doicescu, în contextul în care inclusiv sintagma „Bog” din „Bog’Art” vine de la Bogdan. Dincolo de nume, succesiunea este cu adevărat un proces format din mai multe componente.

„E foarte simplu, acțiunile se transmit la notar, într-o zi, e o decizie de familie, care vine la momentul potrivit ca parte formală a succesiunii. Controlul se transmite simbolic printr-o semnătură, dacă vrei, dar în fapt sunt decizii repetate zi de zi, delegare de autoritate, sisteme bine puse la punct, care să confere confortul că lucrurile sunt în ordine.

Cultura este un subiect despre care s-a vorbit mult, iar ea se transmite greu. Și de aici punctez că am lucrat foarte mulți ani alături de tatăl meu și împreună cu oamenii din companie. Se poate chiar transforma, există proiecte de transformare strategică în toate corporațiile, la business-urile de familie e o chestie delicată, pentru că ai oameni care sunt alături de tine de zeci de ani, care știu de multe ori business-ul mai bine decât ai putea tu să-l preiei.

Și aici e nevoie să investești în cultivarea anumitor soft skill-uri care aduc oamenii care au potențial și vor și acceptă din noua viziune, împreună cu oameni noi, cu sisteme noi și atunci, practic, cultura se transformă, nu se preia așa cum este, se iau părțile bune, se pot și îmbunătăți, e un ciclu de viață firesc în etapele de maturitate ale oricărei companii.”

Dacă acțiunile, controlul și cultura se pot transmite, într-o formă sau alta, Bogdan Doicescu a subliniat că un lucru care nu prea se poate transmite de la o generație la alta este curajul. Totuși, el a subliniat că definiția curajului se reconstruiește de la o generație la alta.

„Tatăl meu în anii ’90, probabil ca mulți fondatori, au riscat într-un moment în care era foarte puțin de pierdut, în care nu depindeau mulți oameni de el, scara îi permitea să facă greșeli, eu pot risca ceva existent la o anumită dimensiune și probabil am mai multe informații pe aceste decizii. 

Nu înseamnă, în definiția clasică, că e mai puțin curaj sau că sunt mai prudent, e pur și simplu o altă responsabilitate și circumstanțele cer forme diferite de curaj. Poți să pariezi foarte mult pe cunoștințe limitate și pe o piață cu potențial sau poți să ai un standard nou și să mizezi mult mai mult. 

Rezultatul poate nu e la fel de spectaculos în tradiția culturală de curaj de a începe un nou business, dar eu cred că rezultatul poate fi cu atât mai amplu și cu atât mai productiv.”

Un aspect personal

Bogdan Doicescu consideră că succesiunea este un aspect care e foarte personal și atrage atenția că ce a funcționat pentru Bog’Art nu funcționează ca un manual pentru orice afacere de familie, întrucât fiecare are particularitățile ei.

„Fiecare business are propria sa istorie și scrie propriile reguli și se conduce în chipul și asemănarea fiecărei generații care vine să preia și să adaugă ceva, să îmbunătățească. Și cred că de aici vine particularitatea. Industria construcțiilor, fiind una foarte grea, sistemele sunt cu atât mai necesare pentru a asigura un transfer.

Ce aș puncta ca lecții, dacă le pot expune, este că e foarte important, mai ales în business-uri intense cu oameni și proiecte la valori foarte mari și mii de repere de date și părți în mișcare, să analizezi foarte bine cum e condusă compania și nu vorbesc la nivel de structură sau acționariat sau transfer de autoritate, ci mai degrabă la procese operaționale, la maparea lor, la înțelegerea lor, la îmbunătățirea lor.”

Transferul la următoarea generație este una dintre cele mai mari schimbări pe care le va vedea economia românească în următorii zece ani. Odată cu noua generație, Bogdan Doicescu crede că va fi fundamental diferită gândirea care stă în spatele conducerii unei companii.

„Odată cu transferul de avere și de responsabilitate de la prima generație la a doua, noua generație e mai educată financiar, școlită în afară, trăiește nativ în lumea digitală, are nevoie de sisteme de guvernanță și cred că vor fi mai deschiși către delegare, tranzacții, diversificarea surselor de venit. 

Doar ca paranteză, prima generație și-a construit companie după propriul chip și asemănare. Au fost foarte concentrați pe core business, în cazul nostru construcțiile ca motor de creștere, majoritatea business-urilor fiind specifice industriei.

Au fost probabil unicele locomotive ale businessului și ale averii familiei. Generația următoare trebuie să construiască organizații care funcționează și fără implicarea zilnică a proprietarului și care sunt reziliente și sustenabile. Asta nu înseamnă că generația a doua este mai detașată față de operațional, de zi cu zi. Înseamnă doar că privim business-ul din alt unghi și asta face toată diferența.”

Despre „O istorie ilustrată a afacerilor din România”

După doi ani de documentare și curatoriere prin arhive cu mii de imagini, echipa BusinessPedia a lansat cel mai recent volum al seriei sale de cărți istorice, volumul „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”.

Cartea propune o amplă călătorie vizuală printr-un secol aproape uitat al antreprenoriatului românesc, perioada în care s-au construit fabrici, bănci, prăvălii, hoteluri, cafenele, rețele comerciale și mărci care au reușit să concureze cu cele europene, înainte ca această lume să fie întreruptă brutal de instaurarea regimului comunist.

După reeditarea volumelor semnate de dr. Nicolae I. Angelescu (Negustorii de odinioară) și Dimitrie Hagi Theodoraky (Amintiri din trecutul negustoresc), noua apariție din colecția BusinessPedia reunește sute de fotografii de epocă, portrete de negustori, industriași și bancheri, imagini ale afacerilor și povești despre familiile care au contribuit la modernizarea comerțului, industriei și finanțelor românești.

De la Capșa, Chrissoveloni și Marmorosch-Blank până la Malaxa, Cantacuzino, Julius Meinl și Scandia, cartea reconstruiește vizual o lume de afaceri care a modelat România modernă, dar care a fost, în mare măsură, scoasă din memoria publică după naționalizarea din 1948. Volumul este realizat în condiții grafice de excepție, ca o ediție de colecție destinată cititorilor interesați de istorie, antreprenoriat, economie, patrimoniu vizual și cultura de business românească.

Articol publicat în octombrie 2026.