Cum le-au făcut loc negustorii români celor străini în piața locală, atunci când și-au trimis copiii să devină doctori, ingineri sau arhitecți?

În secolul XIX, românii dominau comerțul negustoresc pe plan local, însă breasla negustorească era considerată ca fiind inferioară printre familiile bogate ale vremii, ceea ce i-a determinat pe negustorii de succes să-și trimită copiii pe alte drumuri.

Astfel, tot mai mulți negustori români au plătit pentru educație, astfel încât copiii lor să devină doctori, ingineri sau arhitecți, bresle mai respectate în societate, în care se regăseau atunci mulți străini.

Pe măsură ce o parte dintre urmașii familiilor negustorești locale au luat-o pe alte căi, în comerț și-au făcut loc tot mai mulți negustori străini. Aflăm mai multe despre intrarea negustorilor străini în piața locală din memoriile scrise de D. Hagi Theodoraky la sfârșitul secolului XIX. Redăm în continuare un capitol.

Introducerea străinilor în comerț

În București începuse a ne vizita mulți străini, unii stabilindu-se definitiv, și printre aceștia era și J.A. Vaillant^[1], pe care, când eram copil, l-am cunoscut sub numele de Papa Vaillant.

Era un literat și conducea pe acea vreme un ziar sub numele de Ma lanterne magique. În anul 1868, la pagina 27, vorbind de cele înfăptuite de  negustorul bucureștean cu dezastrul focului, i-a dedicat următoare poezie: 

Alors pour soutenir le commerce en faillite 

Au milieu de la place étalant son comptoir 

Un commerçant roumain l’émule de Lafitte^[2] 

Aux vents de la tourmente exposait son avoir. 

Celui-là n’étatisa le Tchocoy de la veille 

Moins encore était-il celui du lendemain 

C’était un commerçant et chose sans pareille 

De tous les commerçants le seul qui fut roumain.^[3] 

Comerțul era în mâna românilor de baștină pe acea vreme, mai târziu în negoțul țării începând a intra elemente străine care au stricat bunul renume al comerțului românesc, după cum se poate vedea din chiar cele scrise de Vaillant. 

Clasa negustorească fiind considerată ca ceva inferior, mulți dintre negustori au căutat a face din copiii lor oameni nesupuși bunului-plac al conducătorilor țării, i-au trimis la învățătură, căci profesiunile ca: doctori, ingineri, arhitecți etc. erau practicate de străini.

Și ar fi suficient a aminti câteva nume, ca doctor Maier,  doctorul Marsilie^[4], inginerul Hartel, arhitectul Veltz  ș.a., și care își câștigau fără multă bătaie de cap existența, să facă în așa fel încât copiii negustorului să nu continue comerțul părintelui.

Și cum locul lăsat liber în comerț era ocupat de alții, nu trebuie să ne prindă mirarea de înlocuirea firmelor românești cu nume străine. Și, pentru a vă convinge și mai mult de acest adevăr, n-aveți decât să luați multe nume de oameni care au jucat un rol important în conducerea țării în ultimii timpi și veți vedea că sunt descendenți direcți ai mari lor negustori din trecut.

Dacă din conducătorii țării au fost odrasle ale negustorimii, câți doctori, ingineri,  arhitecți, avocați, profesori etc. nu au aceeași origină, sau au fost ajutați de clasa negustorească, care dispunea de avere, la completarea învățământului superior în țările apusene! 

Aș putea da multe exemple, dând nume proprii, dar cum un ajutor dat la vreme se uită, și poate indispune pe  cel ajutat, trec sub tăcere această parte. 

Astăzi, comerțul și comerciantul se bucură de o mai mare stimă, și exemplul dat de marele rege Carol, care, prin punerea în valoare a produselor de pe proprietățile regale și Domeniul Coroanei, nu puțin a contribuit ca și boierimea noastră să se ocupe cu vânzarea produselor de pe moșiile lor și putem vedea firme negustorești istorice. 

Dacă comerciantul astăzi este astfel văzut, nu este mai puțin adevărat că, dacă nu este jignit în negoțul lui ca în trecut, are de suferit din partea fiscului și a comunei impuneri exorbitante, care de multe ori ajung la  evaporarea întregului câștig, bineînțeles pentru negustorul cinstit, căci se găsesc mulți care știu a aranja astfel afacerile încât să scape, prin dare de bacșișuri, de impunerile insuportabile puse pe spinarea comerciantului,  așa că cel care plătește este pus în inferioritate de cel ce nu plătește și devine un concurent periculos producându-i chiar ruina. 

Această stare face ca mulți din negustorii de astăzi să caute a imita pe cei din trecut, îndreptând pe copiii lor spre alte îndeletniciri, neînțelegând a face din copiii lor perceptorii statului și ai comunei.

Citește și: De la magazinul Meinl și vitrinele Electrogaz de pe Victoriei la magazinul de pălării al lui Ioan Torcătoru-Țicu. Cum arăta comerțul în perioada interbelică

Acest capitol a fost extras din cartea „Amintiri din trecutul negustoresc”, scrisă de D. Hagi Theodoraky, al doilea volum din colecția BusinessPedia. Descoperă întregul volum.

Dezbatere Bookfest cu ocazia lansării

Ar trebui să fie obligați antreprenorii de succes să facă bine, să dea înapoi societății? Ar funcționa? Mai mulți lideri de business au răspuns la această provocare în contextul unei dezbateri organizate cu ocazia lansării unei noi ediții a cărții „Amintiri din trecutul negustoresc”, de D. Hagi Theodoraky, al doilea volum din colecția BusinessPedia.

Dezbaterea a avut loc la Bookfest 2024 și a fost moderată de Ionuț Bonoiu, inițiatorul BusinessPedia. Participanți: Sorin Preda, fondator Global Vision, Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company, Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties și Fulga Dinu, country manager CPI Property Group România. Descoperă întreaga dezbatere mai jos.

[1] J.A. Vaillant, profesor de franceză la Sf. Sava, autorul mai multor publicații despre români, dintre care cea mai cunoscută este La Roumanie (1844), iar cea la care se face aluzie este La lanterne magique au passé, present, avenir de la Roumanie.

[2] Jacques Lafitte (1767–1844), bancher francez.

[3] Atunci, ca să-și ajute tovarășii de profit,/ Gata să-i ocrotească, orice ar fi făcut,/ Un negustor român, emulul lui Lafitte,/ Își punea în primejdie cinstitul său avut.// Acela nu era ciocoiul din ajun/ Și nicidecum acela din viitor,/ Un negustor era și român bun,/ Chiar singurul dintr-un întreg sobor.

[4] Doctorii Meyer și Marsilie au trăit ani de zile în București, unde al doilea s-a și înrudit cu familii boierești, iar primul a tipărit o broșură despre domnia lui Alexandru Ghica.