BusinessPedia x CARIERE Club. Povești despre secolul uitat din businessul românesc în fața comunității din jurul revistei
Ce putem învăța din secolul aproape uitat al businessului românesc? Dincolo de tendințele din HR sau despre preocupările legate de viitorul muncii în era AI, ediția din iunie 2026 a evenimentului CARIERE Club a adus în fața comunității de business și subiectul istoriei de afaceri.
Ionuț Bonoiu, fondatorul BusinessPedia, a participat la evenimentul de lansare pentru numărul 308 al Revistei CARIERE, unde a vorbit despre câteva dintre lecțiile pe care le-a învățat în timp ce a documentat „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 la 1948”, cel mai nou volum din colecția BusinessPedia.
Volumul reunește o selecție curatoriată de câteva sute de fotografii din istoria de business, puse în context. Pentru că o imagine nu înseamnă nimic fără context. Cartea propune o amplă călătorie vizuală printr-un secol aproape uitat al antreprenoriatului românesc.
„O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”, al treilea volum din colecția BusinessPedia.Mai exact, perioada în care s-au format mari familii de negustori, industriași și bancheri, s-au construit fabrici, bănci, rețele comerciale și mărci care au reușit să concureze cu cele europene – înainte ca această lume să fie întreruptă brutal după naționalizarea din 1948.
În fața comunității CARIERE Club
Evenimentul organizat cu ocazia lansării ediției din iunie 2026 a Revistei CARIERE și a ediției 2026 a Ghidului MBA, o radiografie a programelor MBA disponibile în România, a reunit lideri de business, antreprenori, manageri și profesioniști preocupați de viitorul businessului și al leadershipului.
Numărul 308 al revistei a pornit de la povestea unuia dintre cei mai mari retaileri din România și a venit în fața cititorilor cu informații valoroase despre tendințele din piață, despre preocupările legate de viitorul muncii în era AI, dar și cu povești despre succes, eșec, despre ce câștigi atunci când încetinești sau despre sănătate mintală.
Invitații ediției au fost Tiberiu Dănețiu, Membru în Board și Director Afaceri Instituționale & Retail Media Auchan România, Ionuț Bonoiu, jurnalist și fondator BusinessPedia, și actorul George Mihăiță.
Dacă Tiberiu Dănețiu a vorbit despre oamenii care au construit cei 20 de ani de Auchan în România, iar George Mihăiță despre întâlnirile, rolurile și lecțiile care i-au marcat parcursul, Ionuț Bonoiu a ales să ducă audiența cu aproape un secol în urmă.
„De mai bine de 25 de ani scriu despre afacerile din România. Și, la un moment dat, am descoperit că există un fel de univers paralel despre care vorbim foarte puțin: lumea afacerilor românești de acum 100 sau 150 de ani. Am realizat că existau antreprenori, oameni foarte bogați, lanțuri de magazine, fabrici și bănci și atunci.
Cu cât cercetam mai mult, cu atât descopeream personaje și povești care aveau echivalente surprinzătoare în prezent. Parcă îi găseam pe oamenii de business de astăzi, doar că trăiseră cu un secol înainte. Așa a început proiectul BusinessPedia și, în cele din urmă, această carte”, a povestit Ionuț Bonoiu, citat de Revista CARIERE, unde puteți găsi mai multe detalii din cadrul evenimentului.






sursa foto: Revista CARIERE
Citește și:
O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948
Poziția negustorimii în secolele XVIII-XIX: încă inferiori boierilor, chiar dacă acumulau mari bogății
BusinessPedia x La Mița Biciclista. Descoperă secolul uitat din businessul românesc, în Piața Amzei