Bogdan Neacșu se află din 2019 la conducerea CEC Bank, cea mai mare bancă a statului român și una dintre cele mai mari bănci din sistemul bancar local. El este unul dintre cei mai cunoscuți bancheri, întrucât conduce din 2021 Asociația Română a Băncilor (ARB). Înainte de CEC Bank, el a mai lucrat în Patria Bank, Volksbank sau BNR.
Educație
A absolvit Academia de Studii Economice din București, în 2002, precum și un Master al aceleiași instituții, în 2003, și și-a completat studiile cu cursurile Institutului Bancar Român, în 2005.
Carieră
A fost consultant, între 2002-2004, la compania de consultanță financiară Soter&Partners.
Între 2004-2006, Bogdan Neacșu a fost Economist în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), în Direcția Reglementare și Autorizare – Serviciul Reglementare Prudențială Bancar.
Între 2006-2007, a fost Senior Risk Officer în cadrul Diviziei de Risk a băncii Volksbank România, pentru ca între 2007-2009 să fie Project Manager Basel II în cadrul BRD – Groupe Societe Generale[1].
S-a reîntors la Volksbank, în 2009, unde a îndeplinit mai multe funcții de management (printre care Head of Risk Management Division, Head of Internal Control System), până în 2015, ajungând până la funcția de Vicepreședinte și Membru al Consiliului de Administrație, fiind responsabil de coordonarea activităților de risk management, compliance, restructurare etc.
Între 2015-2017, a fost Director General Adjunct în cadrul Garanti Bank România, iar între 2017-2019 a fost Vicepreședinte, Chief Risk officer (CRO) și Membru al Management-ului Executiv în cadrul Patria Bank.
Între ianuarie și octombrie 2019, a deținut poziția de Prim-Vicepreședinte în cadrul CEC Bank[2], urmând ca din octombrie 2019 să preia funcția de CEO și Președintele Comitetului de Direcție al băncii[3].
Una dintre realizările lui Neacșu la conducerea CEC Bank este accelerarea investițiilor în digitalizare[4], un domeniu unde cea mai mare bancă a statului român rămânea în urmă față de alte bănci mari din România.
Bogdan Neacșu a preluat conducerea băncii într-un moment în care CEC Bank se situa pe locul 7 în topul băncilor după active[5], iar în 2022 banca a urcat pe locul 6.
CEC Bank a listat primele sale obligațiuni la Bursa de la București în 2023[6], cu o valoare totală de 650 milioane de lei.
În prima jumătate a anului 2023, CEC Bank a urcat pe locul patru în topul băncilor din România[7], după o creștere organică.
În același an, Bogdan Neacșu a primit de la Ministerul Finanțelor un nou mandat de patru ani[8] la conducerea CEC Bank.
În 2023, CEC Bank a urcat pe locul trei în topul băncilor după active din piața locală, deși era pe locul șase în urmă cu mai puțin de doi ani.[9]
Alte informații
Totodată, din mai 2021, Bogdan Neacșu a fost ales Președinte al Asociației Române a Băncilor[10] și reales în mai 2024.[11]
Articol actualizat în august 2025.
[1] https://www.linkedin.com/in/bogdanneacsu/?originalSubdomain=ro
[2] https://www.cec.ro/bogdan-constantin-neacsu
[3] https://cursdeguvernare.ro/noul-director-general-al-cec-bank-este-bogdan-constantin-neacsu.html
[4] https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/bogdan-neacsu-cec-bank-acceleram-investitiile-in-tehnologie-si-20267161
[5] https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/topul-bancilor-in-romania-din-2019-banca-transilvania-ramane-lider-19346883
[6] https://www.cec.ro/presa/cec-bank-listeaza-primele-2-emisiuni-de-obligatiuni-la-bursa-de-valori-bucuresti-denominate
[7] https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/surpriza-cec-bank-urca-pe-locul-4-in-topul-dupa-active-in-s1-2023-de-22140081
[8] https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/ministerul-finantelor-i-a-dat-lui-bogdan-neacsu-un-nou-mandat-de-ceo-21874048
[9] https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/schimbari-surpriza-varful-topului-bancilor-mari-banca-stat-cec-bank-22298713
[10] https://www.cec.ro/bogdan-neacsu-presedinte-al-comitetului-de-directie
[11] https://economedia.ro/bogdan-neacsu-a-fost-reales-presedinte-al-agentiei-romane-a-bancilor-arb.html