Istoria energiei nucleare în România, de la Măgurele la Cernavodă și Doicești

Într-o perioadă în care economia europeană și cea locală încearcă să se îndepărteze treptat de energia produsă prin arderea cărbunelui și să se îndrepte spre surse de energie mai sustenabile pentru mediul înconjurător, cum ar fi energia din surse regenerabile, unul dintre subiectele principale de pe masa liderilor politici și de business este structura sistemului energetic.

Alimentarea neîntreruptă cu energie și un preț suportabil pentru consumator sunt principalele obiective pe care trebuie să le îndeplinească sistemul energetic național, la care se adaugă nevoia ca energia să fie curată. Eliminarea cărbunelui curăță parțial mixul energetic, dar în același timp elimină unul dintre elementele care contribuiau la continuitatea alimentării cu energie.

Până când vor fi dezvoltate suficiente capacități de stocare a energiei din surse regenerabile și interconectări mai bune cu țările din jur, una dintre soluțiile care pot asigura energie „în bandă” pe termen lung este deja prezentă în mixul energetic național, adică energia nucleară. În România, energia nucleară reprezintă aproximativ o cincime din mixul energetic.

Cum a început istoria energiei nucleare în România? Când au fost conectate unitățile de la Cernavodă și când ar putea fi conectate următoarele? Ce pregătește România în sectorul energiei nucleare? Aflați dintr-un nou episod din seria ENERGIA ROMÂNIEI, powered by E-INFRA.

Începuturi: reactorul de la Măgurele

Istoria energiei nucleare este legată de începuturile utilizării tehnologiei nucleare pe plan local, în jurul anilor `50, când România a decis să-și dezvolte propriul program nuclear, în contextul Războiului Rece și al avansului tehnologic din acest domeniu.

Exploatarea primelor zăcăminte de uraniu din România a început în 1952, printr-o societate româno-sovietică, dar la acea vreme nu existau pe plan local capacități de prelucrare a minereului, așa că el ajungea direct în Uniunea Sovietică. Abia mai târziu s-a oprit acest export, când România a avansat ^[1] în dezvoltarea programului energetic nuclear.

În 1955 a fost înființat un comitet de stat pentru cercetare în domeniul fizicii nucleare, care a început tratativele pentru a achiziționa un reactor ^[2] de cercetare și un accelerator din Uniunea Sovietică, pe care să le pună în funcțiune la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.

Reactorul VVR-S de la Măgurele, istoria energiei nucleare în România — **Reactorul VVR-S de la Măgurele, care face parte din istoria energiei nucleare. sursa foto: Primăria Măgurele**

Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele (IFA) s-a desprins în anul 1956 din Institutul de Fizică al Academiei. Primul director al IFA a fost savantul ^[3] Horia Hulubei, sub conducerea căruia a fost înființat în 1949 Institutul de Fizică al Academiei.

Reactorul de cercetare VVR-S de la Măgurele a fost pus în funcțiune în 1957, împreună cu ciclotronul U120, adică un accelerator de particule, și a fost primul reactor de cercetare din sud-estul Europei și primul pe care URSS îl aproba în afara granițelor sale. În următoarele decenii, reactorul a avut contribuții importante ^[4] în cercetarea științifică și dezvoltarea industrială din România.

Totodată, platforma de fizică de la Măgurele a fost o școală relevantă pentru cercetarea românească ^[5] în istoria energiei nuclare și a format specialiștii care au lucrat mai târziu la reactorul de cercetare TRIGA de la Mioveni-Pitești – pus în funcțiune în 1971 ^[6] și transformat ulterior în ICN Pitești, unde a început să se producă în anii `80 ^[7] combustibil nuclear de tip CANDU – sau la centralele atomo-electrice de la Cernavodă, care au apărut mai târziu.

Reactorul de la Măgurele a funcționat până în 1997, când a fost oprit temporar, pentru ca mai apoi să fie luată decizia opririi definitive printr-o hotărâre de guvern din anul 2002 ^[8]. Activitățile pregătitoare dezafectării s-au desfășurat în perioada 2002-2009, iar din 2013 nu a mai existat combustibil nuclear uzat pe amplasamentul institutului.

Clădirea reactorului, laboratoarele de cercetare și anumite echipamente din vechiul proiect au fost folosite în cadrul infrastructurii de cercetare ELI-NP.^[9] Laserul de la Măgurele, așa cum este cunoscut proiectul, a atins cu succes în 2019 puterea maximă de 10 PW ^[10].

Centralele atomo-electrice

Utilizarea tehnologiei nucleare în cercetare a fost baza de la care a plecat istoria energiei nuclare în România, cealaltă miză relevantă fiind producția de energie. În 1964 au fost purtate discuții pentru achiziționarea unei centrale atomo-electrice din Statele Unite, dar autoritățile au preferat să amâne decizia și să se concentreze pe marile termocentrale pe lignit.

În anii `70, după o nouă tentativă de a obține tehnologia nucleară ^[11] din partea Uniunii Sovietice, s-a optat pentru colaborarea cu Canada. În 1976 a fost finalizat studiul de fezabilitate ^[12] româno-canadian pentru tehnologia nucleară canadiană pe plan local, iar în 1977 România și Canada au semnat un acord ^[13] pentru cooperarea în dezvoltarea și utilizarea energiei atomice în scopuri pașnice.

Acordul cu Canada a însemnat că România optează pentru tehnologia CANDU 6 (Canadian Deuterium-Uranium), un tip de reactor ^[14] care folosește apă grea și uraniu fără îmbogățire. În 1978 a fost semnat un contract de licență pentru tehnologia CANDU, care cuprindea inițial patru unități de producție, iar destinația Cernavodă din județul Constanța a fost oficializată prin decret de stat în 1979 ^[15].

Primele lucrări pe șantierul de la Cernavodă au început în 1979, anul în care au intrat în vigoare contractele dintre Romenergo și Atomic Energy of Canada (AECL) pentru preluarea licenței sistemului CANDU. În 1981, Romenergo a încheiat contracte ^[16] cu Ansaldo din Italia șI General Electric din SUA pentru Unitatea 1.

Planul inițial prevedea ca prima unitate de la Cernavodă să fie pusă în funcțiune la șase ani ^[17] de la începerea lucrărilor, dar ritmul lucrărilor a avut de suferit în contextul măsurilor de reducere ^[18] a datoriei externe din anii `80. Astfel că în 1989 era construită Unitatea 1 în proporție de 45%.

În 1990, guvernul a aprobat execuția CNE Cernavodă cu cinci unități ^[19]. În baza unei hotărâri din 1990 a u fost reluate lucrările la Unitatea 1 în 1992, iar apoi în baza unei hotărâri din 1993 a fost reluată dezvoltarea pentru Unitatea 2 și s-a decis conservarea Unităților 3 și 4 ^[20]. Pentru istoria energiei nucleare, merită menționat că lucrările la Unitatea 5 de la Cernavodă au fost sistate în 2013, când s-a decis să se dea o altă destinație activelor dezvoltate până atunci ^[21].

Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă

În 1991, RENEL a semnat un contract cu consorțiul AECL- Ansaldo pentru finalizarea și punerea în funcțiune a Unității 1, care a devenit o prioritate absolută în proiectul de la Cernavodă.

Nuclearelectrica Cernavodă, istoria energiei nucleare în România — **Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă. sursa foto: Nuclearelectrica**

În 1995 a început umplerea moderatorului cu apă grea și încărcarea cu combustibil nuclear, iar în 1996 Unitatea 1 a fost conectată la rețea și a trecut la exploatare comercială.^[22] Unitatea 1 a fost pusă în funcțiune cu o putere instalată de 700 MW, marcând o premieră în istoria energiei nucleare din România.

În 1998 a fost înființată compania de stat Nuclearelectrica. În 2001 a fost semnat un contract cu AECL și Ansaldo pentru finalizarea și punerea în funcțiune a Unității 2 de la Cernavodă. În 2002-2003 au fost stabilite angajamente de finanțare, iar în 2007 se făceau deja ultimele teste pentru punerea în funcțiune.

Unitatea 2 a fost inaugurată în mod oficial în 2007, când a fost și predată pentru operare către Nuclearelectrica ^[23]. La fel ca celelalte unități de la Cernavodă, Unitatea 2 are o putere nominală de 700 MW.

Combustibilul nuclear de tip CANDU 6 necesar pentru Unitățile 1 și 2 este produs în județul Pitești, la Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești, o companie ^[24] care aparține de Nuclearelectrica.

Apa grea a fost produsă la Drobeta-Turnu Severin, prin Romarg Prod, care se afla în subordinea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN). Producția s-a oprit în 2015, iar RAAN a intrat în faliment în 2016.^[25] Stocurile strategice au fost trecute în gestiunea Companiei Naționale pentru Managementul Apei Grele în 2017 ^[26].

În 2025, Nuclearelectrica a preluat Uzina de Apă Grea Severin, aflată în faliment, și vrea să reia ^[27] producția, în contextul în care plănuiește în următorii ani construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și va crește necesarul de apă grea.

În ceea ce privește uraniul, România a avut exploatare la Crucea-Botoșana, în județul Suceava, dar zăcământul a devenit ineficient din punct de vedere economic, cu mai multe provocări în exploatare începând cu anul 2015, până în 2021, când exploatarea a fost oprită.^[28] În paralel, Nuclearelectrica și-a asigura necesarul din import.

Retehnologizarea Unității 1

Reactoarele CANDU au o durata de viață inițială de 30 de ani, dar în urma unui proces de retehnologizare această durată de viață poate fi prelungită cu încă 20-30 de ani ^[29]. În 2023, Nuclearelectrica a semnat un contract de peste 480 mil. euro pentru echipamente necesare retehnologizării și servicii de inginerie cu AtkinsRealis/Candu Energy și Canadian Commercial Corporation ^[30].

La finalul anului 2024, Nuclearelectrica a semnat contractul de execuție pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă, cu un consorțiu format din AtkinsRealis/Candu Energy, Ansaldo Nucleare, Canadian Commerical Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co. Valoarea contractului este de 1,9 miliarde de euro ^[31]. Unitatea 1 va fi oprită pentru retehnologizare din 2027 până în 2029 ^[32].

Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă

Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă reprezintă unele dintre cele mai ambițioase proiecte energetice nefinalizate ale României. Proiectul celor două unități este prevăzut în strategia energetică a României.

Camera de control CNE Cernavodă, energia nucleară în România — **Camera de control CNE Cernavodă. sursa foto: Nuclearelectrica**

Ambițiile au fost reluate în mod concret în 2020, când România a semnat un acord interguvernamental cu SUA pentru cooperare în sectorul nuclear civil, acord ratificat de Parlamentul României în 2021. Americanii și-au exprimat interesul și prin US Exim de a finanța proiecte nucleare în România.

În 2021, EnergoNuclear, compania de proiect pentru Unitățile 3 și 4, a semnat primul contract cu Candu Energy, autoritatea de proiectare a unităților 3 și 4 și OEM Candu, producătorul ^[33] original al tehnologiei CANDU.

În 2024, EnergoNuclear a semnat un contract de inginerie, achiziție și management al construcției (EPCM), cu un joint venture format din Fluor BV, Fluor Energy Transition Inc, Wilmington Bucharest Branch, AtkinsRealis, Ansaldo Nucleare, S&L Engineers și Sargent & Lundy Energie SRL.

Contractul are o durată estimată la 108 luni și este structurat în două etape, o primă etapă de 24-30 de luni și o a doua etapă, condiționată de decizia finală ^[34] de investiții, care are o durată estimată între 80 și 84 de luni. Termenele de punere în funcțiune estimate de Nuclearelectrica sunt 2030 pentru Unitatea 3 și 2031 pentru Unitatea 4.

Pariul SMR de la Doicești

În prezent se scrie un nou capitol în istoria energiei nuclare în România, întrucât la Doicești, în județul Dâmbovița, ar putea apărea primele reactoare nucleare de mici dimensiuni (Small Modular Reactor – SMR) funcționale din lume.

În 2019, Nuclearelectrica a semnat un memorandum de înțelegere cu americanii de la NuScale pentru evaluarea și dezvoltarea SMR în România ^[35]. Acordul interguvernamental România-SUA din 2020 a venit și în sprijinul acestui proiect.

Doicești reactoare nucleare de mici dimensiuni, energia nucleară în România — **Proiectul SMR de la Doicești, un nou capitol în istoria energiei nuclare. sursa foto: Nuclearelectrica**

În 2022, Nuclearelectrica și NuScale au semnat un memorandum de înțelegere cu grupul antreprenorial E-INFRA și Nova Power & Gas, parte a grupului, pentru a dezvolta primul reactor modular de mici dimensiuni pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești. Terenul este deținut de Nova Power & Gas.

În urma memorandumului, companiile s-au angajat să avanseze analizele pentru implementarea în același deceniu a unei centrale NuScale cu 6 module, o capacitate totală de 462 MW, pe amplasamentul de la Doicești ^[36].

Tot în 2022 a fost înființată compania RoPower Nuclear, reponsabilă de dezvoltarea proiectului și deținută în cote egale de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas ^[37]. În 2023, Nuclearelectrica, NuScale, E-INFRA, Fluor și Samsung C&T au încheiat un memorandum de înțelegere pentru proiectul de la Doicești.

În proiect mai sunt implicate Fluor, acționarul NuScale, respectiv Sargent & Lundy. În 2024, Exim Bank US a aprobat un angajament financiar de aproape 100 mil. dolari pentru susținerea finanțării proiectului de la Doicești.

Angajamentul face parte dintr-un pachet inițial de 275 mil. dolari care include contribuții semnificative de la mai multe instituții internaționale, inclusiv Corporația Financiară pentru Dezvoltare Internațională a SUA (DFC)^[38].

În 2026, acționarii Nuclearelectrica au aprobat decizia finală de investiție în proiectul SMR ^[39] de la Doicești. Conform acesteia, România urma să plătească în primă fază un singur mini-reactor SMR de 77 MW din cele șase preconizate pentru Doicești. Restul vor fi plătite după ce se va dovedi că primul funcționează corespunzător.

A doua zi, compania de proiect RoPower Nuclear, deținută de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas, a adoptat decizia finală de investiție. Asta a marcat tranziția către etapa de implementare.^[40]

Articol publicat în februarie 2026.

💡 ENERGIA ROMÂNIEI este un proiect editorial BusinessPedia, realizat cu sprijinul grupului E-INFRA, prin care documentăm istoriile, evenimentele și subiectele care definesc trecutul, prezentul și perspectivele de viitor ale sistemului energetic din România.

[1] https://www.rador.ro/2024/07/31/reactorul-de-la-magurele-primul-reactor-atomic-romanesc-de-cercetare/

[2] https://web.archive.org/web/20240702165329/https://www.engie.ro/wp-content/uploads/2016/09/Istoria-Energiei-Interior.pdf

[3] https://ifa-mg.ro/about.php

[4] https://www.rador.ro/2024/07/31/reactorul-de-la-magurele-primul-reactor-atomic-romanesc-de-cercetare/

[5] https://www.libertatea.ro/stiri/cel-mai-vechi-reactor-din-romania-1927137

[6] https://energie.gov.ro/institutul-de-cercetari-nucleare-pitesti-si-agentia-internationala-pentru-energie-atomica-colaboreaza-pentru-intarirea-securitatii-nucleare/

[7] https://romania.europalibera.org/a/energie-electrica-nuclearelectrica/32019517.html

[8] https://adevarul.ro/istoria-zilei/31-iulie-ziua-in-care-a-fost-pus-in-functiune-2460005.html

[9] https://www.libertatea.ro/stiri/cel-mai-vechi-reactor-din-romania-1927137

[10] https://www.edupedu.ro/premiera-in-cercetarea-mondiala-nicolae-zamfir-directorul-celui-mai-mare-proiect-laser-astazi-se-indeplineste-un-vis-de-peste-10-ani/

[11] https://web.archive.org/web/20240702165329/https://www.engie.ro/wp-content/uploads/2016/09/Istoria-Energiei-Interior.pdf

[12] https://nuclearelectrica.ro/cne/despre-noi/despre-noi2/