Voicu Oprean este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din industria românească de IT. El a înființat compania AROBS Transilvania Software la Cluj-Napoca la finalul anilor `90, pe care a transformat-o într-un jucător global, cu birouri locale și internaționale.
Grupul AROBS s-a dezvoltat în ultimul deceniu atât organic, cât și printr-un lung șir de tranzacții de M&A. AROBS Transilvania Software este cea mai mare companie de IT de la BVB. Voicu Oprean s-a remarcat în ecosistemul local prin investiții directe și indirecte în zeci de start-up-uri tech.
Educație și începuturi
Voicu Oprean a terminat liceul „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, secția matematică-informatică, în 1989.[1] Materia lui preferată la școală a fost matematica. În paralel, el a practicat polo de performanță până la 17 ani.
După liceu a plecat la Universitatea Politehnica din Timișoara, dar după primii ani de facultate a fost nevoit să se întoarcă la Cluj, în 1992[2], când tatăl său s-a îmbolnăvit.
A absolvit în 1994 ceea ce astăzi se numește Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
În 1998 a finalizat un program de master în administrarea afacerilor la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj, iar în 2008 a obținut și un MBA de la WU Executive Academy.
Participă în mod frecvent la cursuri organizate de școli precum Harvard Business School sau London Business School.[3]
În ultimul an de facultate, Voicu Oprean s-a angajat la compania CIA Cluj, care dezvolta soluții software pentru clienți precum banca Dacia Felix, unde a lucrat până în 1997.
În paralel, el a avut o primă tentativă antreprenorială și deschis în 1995 sala de fitness Poli Fitness Club, împreună cu un partener. A rămas implicat în afacere până în 1999.
În 1997 a luat-o pe urma colegilor săi de generație și a plecat pentru o scurtă perioadă în America. Oprean a ajuns în SUA prin intermediul programului Work and Travel, ca instructor de karate.
În SUA a lucrat timp de șase luni și la compania americană RANDR și s-a întors în România tot în 1997. Când s-a întors a lucrat pentru scurt timp la o companie italiană, de unde a fost concediat pentru că nu reușea să îmbine programul de lucru cu școala.[4]
Carieră
În 1998, Voicu Oprean a înființat compania AROBS Transilvania Software[5], iar sediul a fost pentru primii ani într-un apartament, unde lucrau 10 oameni.
Primul proiect a fost o aplicație pentru domeniul[6] medical. Numărul clienților creștea rapid, iar în 2001 Arobs s-a mutat într-un sediu din centrul Clujului unde avea să rămână mai bine de două decenii.
Criza dotcom a împins compania să se îndrepte spre dezvoltarea de soluții software proprii, atunci când un client mare din outsourcing a decis să-și internalizeze dezvoltarea software.
În perioada 2005-2006, Voicu Oprean a vândut 10% din companie către un fond olandez care îi era client și a răscumpărat acțiunile în 2013, plătind de șapte ori suma investită de fond.
În 2010, Arobs a început să iasă peste granițe cu produsele proprii, în Republica Moldova și Ungaria, iar apoi a ieșit și cu serviciile.
Multinațională românească
În 2016, compania Arobs Transilvania Software a realizat prima sa tranzacție de tip M&A[7]. Prima achiziție a fost o companie din Olanda, care a adus lecții importante pentru Voicu Oprean.
În următorii ani, Arobs a crescut accelerat cumpărând diverse companii, precum UCMS Group din România, firmele CoSo şi Skyshield din Olanda[8], respectiv Ungaria, şi firma SAS din România.
În 2021, compania Arobs Transilvania Software s-a listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București[9] după un plasament privat de acțiuni în care a atras de la investitori peste 74 de milioane de lei. În anul listării, Arobs înregistra venituri de aproape 170 de milioane de lei.[10]
Cea mai mare tranzacție semnată de companie până acum a venit în 2022, când Arobs a cumpărat cu 17,9 milioane de euro filiala românească a grupului suedez Enea[11], marcând o premieră în care un antreprenor român cumpără business-ul unei multinaționale. După tranzacție, Enea a devenit Arobs Engineering.
În 2023, Arobs Transilvania Software s-a transferat pe piața principală a Bursei de Valori București. În cei doi ani pe AeRO, capitalizarea companiei a crescut cu 53%[12], de la 618 milioane de lei la 948 milioane de lei.
Compania a continuat achizițiile, iar la începutul anului 2024 cumpăra Infobest, semnând astfel a zecea tranzacție în trei ani.
Mai exact, în intervalul 2021-2024, Arobs a mai cumpărat Berg Software, Enea România, Nordlogic, Centrul de Soft GPS România[13], Arobs Pannonia din Ungaria, două entități în Republica Moldova, Syderal Polska din Polonia și Future WorkForce Group.
În 2024, Arobs a cumpărat integral compania de dezvoltare software Infobest[14] cu birouri în Timișoara și Leverkusen, Germania, cu scopul de a-și consolida poziția pe piața germană și pe piața internațională.
Încă din 2024, acțiunile Arobs au intrat în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente.În iulie 2024, Arobs a reușit să atragă 28,7 milioane de euro de la investitori, marcând cea mai mare majorare de capital[15] închisă cu succes de o companie de tehnologie la Bursa de la București.
În cadrul acestei operațiuni, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a devenit acționar minoritar[16] al companiei Arobs.
În aceeași perioadă, fondul de pensii Pilon 2 administrat de Allianz a ajuns să dețină aproape 10% din acțiunile Arobs.[17] Tot în iulie, Metropolitan Pensii a ajuns la o deținere de 3,7% din Arobs.[18]
În octombrie 2024, companiile Arobs Polska și Arobs Engineering au fost selectate de Agenția Spațială Europeană[19] pentru dezvoltarea sistemului integrat de control al sateliților care efectuează operațiuni pe orbita joasă a Pământului.
La finalul anului 2024, Arobs Transilvania Software demarat un proces pentru absorbția Arobs Development & Engineering, fosta Enea, Berg Software și Nordlogic, prin[20] transferul integral al activelor.
În martie 2025, Arobs Transilvania Software a preluat integral SVT Electronics, firmă românească de software pentru analizarea datelor tahograf, prin care se verifică dacă șoferii profesioniști respectă timpul de odihnă.
În iunie, Arobs și-a extins prezența pe piața din SUA prin achiziția companiei de consultanță tehnologică Codingscape, specializată în consultanță tehnologică, design și servicii de dezvoltare software personalizat pentru clienți enterprise.
În noiembrie 2025, Arobs a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni la firma Gess Engineering, o companie românească de inginerie cu sediul în Sibiu, înființată de Oderay Rusu.
De-a lungul timpului, Arobs a început să oferteze mai mult la licitații și să se implice în proiecte publice de digitalizare sau securitate cibernetică. Printre clienții din această perioadă, Casa Națională de Pensii sau Ministerul Sănătății.
La începutul anului 2026, Arobs a cumpărat firma Quest Global România de la compania Quest Global din Singapore, un furnizor de servicii și soluții complete de inginerie de produs pentru clienți internaționali.
În aprilie 2026, Arobs Transilvania Software a finalizat fuziunea prin absorbție cu alte cinci companii din grup: AROBS Development & Engineering, Berg Computers, Nordlogic Software, Infobest România și Centrul de Soft GPS.
Alte activități
Voicu Oprean este implicat și în asociații profesionale și este mentor și coach pentru mai multe start-up-uri din IT.
El este președintele iTech Transilvania Cluster, cluster al companiilor din industria IT din România,[21] înființat de Asociația Română pentru Industria Electronică și Software (ARIES), care pune la dispoziție companiilor acces la resurse și finanțări europene.
Antreprenorul este membru al organizației YPO (Young Presidents Organization), începând cu anul 2009.[22]
Oprean a investit în zeci de start-up-uri și proiecte[23] antreprenoriale, pe cont propriu, pe Seedblink sau prin vehicule ca Cleverage, Early Game Ventures și Gapminder. Un alt vehicul de investiții în care este implicat antreprenorul clujean este Cabrio Investment.[24]
Printre startup-urile în care a investit Voicu Oprean se numără Extasy, NewCar4Future, RFMeter sau Skillview.[25]
Viață personală
Voicu Oprean este căsătorit și are trei copii.
El a rămas în mod constant dedicat unei vieți sportive și a finalizat trei competiții de triatlon Full Ironman și două Half Ironman.[26]
Articol actualizat în aprilie 2026.
Webografie - click pentru lista surselor!